Comitetul Executiv al Federatiei Romane de Fotbal (FRF) a decis sa propuna Adunarii Generale a FRF declararea ca ”persona non grata” a lui Marian Iancu, patronul echipei FC Timisoara, vineri, cu 10 voturi pentru si doua impotriva, la solicitarea presedintelui FRF, Mircea Sandu. In solicitarea facuta, Sandu isi motiveaza initiativa, ”avand in vedere prejudiciile de imagine aduse Federatiei Romane de Fotbal si fotbalului romanesc prin declaratiile date mass-media de natura a aduce atingere onoarei si reputatiei mai multor oficiali”.
”Mentionam ca declaratiile de natura a aduce prejudicii de imagine Federatiei Romane de Fotbal si fotbalului romanesc sunt numeroase, iar sanctiunile disciplinare pronuntate impotriva domnului Marian Iancu nu au avut efectul de a-l determina pe acesta sa inceteze declaratiile jignitoare si calomnioase la adresa oficialilor, arbitrilor si chiar a antrenorilor si jucatorilor”, se mai arata in solicitare. „La propunerea Comitetului Executiv, Adunarea Generala a FRF poate hotari, cu efect imediat, si consecintele prevazute in Regulamentul disciplinar, declararea unui oficial „persona non grata” – persoana neagreata in structurile fotbalului – in situatia in care acesta incalca grav statutul si regulamentele FRF sau, prin comportamentul sau ofensator, faptele si actiunile intreprinse aduc atingere imaginii si prestigiului Federatiei Romane de Fotbal, fotbalului romanesc in general”, conform articolului 28 din Regulamentul de aplicare a Statutului FRF, coroborat cu dispozitiile art. 55 alin. 2 lit. j din Statutul FRF cu privire la sanctiunile aplicabile persoanelor fizice.
Foto (c) iancu.com.
Sursa: Agerpres