Atacantul echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, depistat pozitiv de doua ori cu sibutramina, a fost convocat pentru 3 martie, ora 16.00, la Roma, pentru audieri in fata Comisiei Antidoping, informeaza site-ul oficial al Comitelui Olimpic National Italian „Procuroul Antidoping l-a convocat pentru 3 martie 2010, ora 15.00 (n.r. – ora locala), la sediul de la Stadionul Olimpic din Roma, pe fotbalistul Adrian Mutu, in legatura cu rezultatele pozitive ale controalelor antidoping efectuate in 10 ianuarie 2010 si 20 ianuarie 2010”, se arata in comunicatul CONI.
Atacantul Adrian Mutu a fost depistat pozitiv cu sibutramina in urma a doua controle antidoping, primul efectuat la 10 ianuarie 2010, dupa meciul Fiorentina – Bari, scor 2-1, din campionatul Italiei, si al doilea la 20 ianuarie, dupa partida Fiorentina – Lazio, scor 3-2, din Cupa Italiei. La 29 ianuarie, Mutu a fost suspendat provizoriu de catre CONI. Atacantul roman a renuntat sa ceara analiza probelor B.
Mutu a fost pentru prima oara in cariera depistat pozitiv la finalul anului 2004, pe vremea cand evolua la clubul Chelsea Londra. Chelsea l-a achizitionat, in vara anului 2003, pe Mutu de la AC Parma, contra sumei de 15,8 milioane de lire sterline si a renuntat la serviciile acestuia in octombrie 2004, dupa ce jucatorul a fost depistat pozitiv cu cocaina la un control antidoping.
FOTO: footballpictures.net
Sursa: MEDIAFAX