Vezi VIDEO
Ultima zi de trial la FC Municipal Baia Mare. Astazi, 8 iulie, s-a incheiat perioada de selectie organizata de echipa de Liga a 3-a, in care au fost testati 50 de jucatori din intreg Maramuresul, dar si din alte judete, precum Satu Mare, Vaslui si Arad. Printre fotbalistii care s-au prezentat la trial s-au numarat si patru sportivi din Nigeria si alti doi din Senegal, unul dintre ei fiind si un fotbalist care ar putea fi oricand sosia celebrului Balotelli.
Noul Balotelli este un tanar atacant nigerian de doar 20 de ani. Mohamed Lawal a mai jucat un an in Romania, la gruparea de Liga a 4-a, Progresul Pecica, iar acum vrea sa vina in Baia Mare si sa incerce sa lupte pentru promovarea echipei FC Municipal in esalonul 2. El marturiseste ca idolul sau este celebrul fotbalist italian Mario Balotelli, component al echipei AC Milan, motiv pentru care si look-ul sau este foarte apropiat de cel al atacantului din peninsula.
„Vin aici din Africa, am gasit oameni de treaba, iar colegii mei de echipa sunt buni. Pentru mine acesta este un loc bun sa incep (n.r. cariera), sa ajut echipa sa obtina promovarea in acest sezon. Porecla mea e Balotelli. El este jucatorul meu preferat si cred ca si semanam putin, si el e negru, ca si mine. Vreau sa fiu la fel de bun ca el, chiar mai bun decat el. Tocmai de aceea am venit aici, la FCM Baia Mare. Este un inceput bun. Sunt aici sa ajut echipa din tot sufletul in lupta pentru promovare si cred ca spectatorii si colegii vor vedea acest lucru. Sunt increzator in aceasta privinta”, a marturisit Mohamed Lawal.
Dupa cele patru meciuri test, staff-ul echipei FCM Baia Mare a alcatuit o lista de opt jucatori care ar putea fi transferati la clubul din Dealul Florilor, discutiile urmand sa fie finalizate imediat dupa stabilirea bugetului pentru acest sezon competitional.
„Au fost patru zile, patru jocuri, unde am avut peste 50 de fotbalisti la acest trial. Am facut o lista de 7-8 jucatori care ar fi interesati sa vina la noi, iar noi am fi interesati de serviciile lor. Trebuie insa sa asteptam sa fie stabilit bugetul clubului, sa vedem daca ne permitem sa ii aducem. Este vorba si de niste jucatori din Nigeria si Senegal si trebuie sa vedem exact situatia lor juridica, iar dupa aceea vom trage linie si vom vedea exact ce vom face cu ei”, a declarat tehnicianul secund Cristian Bogdan.
Primul meci al celor de la FC Municipal Baia Mare va avea loc miercuri, 16 iulie, atunci cand vor debuta in Cupa Romaniei, in compania gruparii Viitorul Coltau.
Sursa: Tania Purcaru