Planul strategic pentru dezvoltarea fotbalului din Romania, pentru perioada 2015-2020, a fost aprobat, ieri, de catre Adunarea Generala a FRF. Presedintele Federatiei Romane de Fotbal, Razvan Burleanu, a prezentat acest plan, care cuprinde cinci obiective strategice: calificarea echipei nationale la turneele finale din CE 2016, CM 2018 si CE 2020, cresterea numarului de practicanti si oameni implicati in fenomenul fotbalistic, dezvoltarea fotbalului feminin si a fotbalului in sala, construirea unei culturi organizationale care sa devina suport pentru performanta sportiva, cresterea atractivitatii si a vizibilitatii jocului de fotbal.
In afara de acest plan, la Adunarea Generala a FRF au mai fost prezentate si aprobate: bilantul contabil pe 2014 si descarcarea de gestiune a Comitetului Executiv, raportul de activitate a SC Centrul National de fotbal Mogosoaia SRL pe anul trecut, raportul Comisiei de Cenzori pe 2014, raportul de audit extern pentru 2014, planul de activitate si bugetul de venituri si cheltuieli pentru 2015.
La final a fost adoptata Hotararea Adunarii Generale Ordinare a FRF din 30 martie.
Sursa: Agerpres