Astazi a avut loc sedintea Comitetului Executiv al Federatiei Romane de Fotbal. Pentru noi cel putin, principalul punct al ordinii de zi a fost numirea noului selectioner al echipei nationale, dupa ce Victor Piturca a fost demis. Comitetul Excutiv a decis sa-l numeasca in aceasta functie pe Razvan Lucescu, antrenorul echipei FC Brasov.
Razvan Lucescu are 40 de ani si este binecunoscut in lumea fotbalului din tara noastra. Dupa demiterea lui Victor Piturca, federalii s-au orientat catre Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor roman in activitate, dar tehnicianul lui Sahtior Donetk a refuzat oferta, preferand sa-si prelungeasca intelegerea cu echipa ucraineana. Apoi, s-au luat in discutie trei nume: Razvan Lucescu, Gheorghe Hagi si Dan Petrescu. Practic, doar varianta Lucescu jr a fost cea pe care s-a insistat, Ionut Lupescu negociind cu acesta. Propunerea de numire a lui Razvan a fost aprobata in Comitetul Executiv, astfel ca antrenorul lui FC Brasov este noul selectioner.
In cariera de jucator, Razvan Lucescu a evoluat la Sportul Studentesc, FC National, FC Brasov, FCM Bacau si Rapid. Lucescu Jr. nu are niciun meci sub tricolor, ca jucator, si este primul antrenor al nationalei aflat in aceasta postura, după Mircea Radulescu (1990-1992).
Razvan si-a inceput cariera de antrenor chiar la FC Brasov, in 2004, reusind atunci o salvare de la retrogradare. Dupa aceea a plecat la Rapid, unde a antrenat trei ani. Cu Rapid, Razvan Lucescu a castigat două Cupe ale Romaniei si a reusit sa ajunga pana in sferturile de finala ale Cupei UEFA (eliminata de Steaua dupa doua meciuri fara infrangere, 1-1 si 0-0). Din 2007, a revenit la FC Brasov, reusind sa promoveze cu gruparea de sub Tampa in prima divizie, vara trecuta. Lasa Brasovul pe locul 8 in liga I, cu 42 de puncte dupa 27 de etape. E posibil ca Razvan sa continue activitatea la Brasov pana la finalul campionatului.
Sursa: M.G.