Real Madrid este prima finalista a Ligii Campionilor la fotbal, dupa ce a surclasat pe Bayern Munchen cu scorul de 4-0 (3-0), ieri seara, chiar pe ”Fussball Arena”, in mansa secunda a semifinalelor. Real, invingatoare in primul meci cu 1-0, a facut un excelent meci tactic si s-a impus prin golurile marcate de Sergio Ramos (16, 20) si Cristiano Ronaldo (34, 90), reducand-o pe Bayern, detinatoarea trofeului, la o echipa de anonimi.
Prima ocazie a oaspetilor a fost semnata de galezul Bale, care nu a reusit sa nimereasca poarta parasita de Neuer, iesit la respingere (9). Madrilenii au marcat apoi doua goluri aproape identice, prin fundasul Sergio Ramos (16, 20), ambele din faze fixe, prima oara dupa un corner batut de Modric, iar a doua oara in urma unei lovituri libere executate de Di Maria. Apararea bavareza, statica, a fost surprinsa de plasamentul excelent al lui Ramos, care a decis practic de unul singur soarta calificarii.
Campioana Europei a incercat sa revina in joc, dar singura actiune notabila a fost un sut al lui Ribery care a trecut prin fata portii (25). Real a continuat raidurile sale deosebit de periculoase, dar Ronaldo a ratat milimetric tinta (27), dupa care portughezul a inscris al treilea gol al echipei ”merengue”, din pasa lui Bale (34). Pentru Cristiano Ronaldo, Balonul de Aur 2013, a fost al 15-lea gol marcat in actuala editie de Champions League – nou record intr-o singura stagiune a principalei competitii continentale intercluburi. Ronaldo a mai avut o ocazie buna de gol pana la pauza (37), dar mai important a fost faptul ca mijlocasul Xabi Alonso a primit un cartonas galben si va rata finala.
In repriza secunda, Real Madrid a jucat la conservarea rezultatului, Bayern a fost mai atenta si a incercat sa limiteze proportiile dezastrului, insa nu a reusit sa marcheze nici macar o singura data. Cea mai mare ocazie a echipei antrenate de Guardiola a fost sutul cu efect al lui Robben (57), care a ocolit poarta lui Casillas. Iker Casillas a fost la post in min. 60, cand a respins sutul lui Ribéry la coltul scurt, dupa care a retinut in doi timpi mingea expediata de la distanta de Toni Kroos (64). Goetze a avut si el o oportunitate la scurt timp de la intrarea pe gazon, insa a trimis peste poarta (76).
Pentru ca umilirea lui Bayern sa fie completa, Ronaldo a mai marcat o data, in min. 90, din lovitura libera. Bavarezii au ramas cu palida consolare a posesiei superioare, 64% fata de 36%, una fara rezultate.
In finala programata pe ”Estadio Da Luz” din Lisabona, pe 24 mai, Real va infrunta pe Atletico Madrid sau pe Chelsea, dupa ce primul joc dintre cele doua s-a incheiat la egalitate, 0-0, pe ”Vicente Calderon”. Pentru Real va fi prima finala de Champions League dupa o pauza de 12 ani.
Sursa: Agerpres