Naţionala de fotbal a României a terminat la egalitate cu echipa Irlandei de Nord, 1-1 (1-1), vineri seara, într-un meci amical desfăşurat pe Arena Naţională din Bucureşti.
Dennis Man (23) a marcat golul tricolorilor, după ce oaspeţii au deschis scorul prin Jamie Reid (7), în prima partidă de pregătire a echipei antrenate de Edward Iordănescu pentru EURO 2024.
Aşezarea compactă a nord-irlandezilor au pus mari probleme echipei României în prima repriză, astfel că în afara golului nu au existat prea multe acţiuni notabile.
Oaspeţii au marcat primii (7), la capătul unui contraatac rapid, început de la Conor Bradley, jucătorul lui Liverpool, continuat de Thompson şi finalizat de debutantul Jamie Reid, rămas singur cu portarul Niţă.
România a reuşit egalarea în min. 23, când Răzvan Marin a trimis o minge lungă, recepţionată de Dennis Man, care a croşetat apărarea oaspete şi l-a învins pe portarul Hazard cu un şut din careu.
Man a mai avut o acţiune similară (38), dar şutul său l-a nimerit pe coechipierul George Puşcaş.
În finalul primei reprize, o nouă minge lungă l-a găsit în careu pe fundaşul Mogoş (45+2), dar acesta a fost blocat în momentul şutului.
Repriza secundă a fost mai bună pentru echipa României, care a desfăcut jocul în câteva rânduri, fără să reuşi să finalizeze.
Răzvan Marin l-a testat pe portarul Bailey Peacock-Farrell cu un şut de la circa 25 de metri (48), dar goalkeeper-ul a fost la post.
Stanciu a trimis din voleu de la 17 metri, după un corner, însă mingea s-a dus mult peste poartă (52).
Au evoluat echipele:
România: 1. Florin Niţă – 22. Vasile Mogoş (23. Deian Sorescu, 46), 3. Radu Drăguşin, 15. Andrei Burcă (26. Bogdan Racoviţan, 75), 4. Cristian Manea – 8. Alexandru Cicâldău (24. Darius Olaru, 62), 18. Răzvan Marin (5. Adrian Şut, 75) – 20. Dennis Man (14. Ianis Hagi, 75), 10. Nicolae Stanciu (căpitan), 25. Florinel Coman (13. Valentin Mihăilă, 62) – 9. George Puşcaş. Selecţioner: Edward Iordănescu.
Rezerve neutilizate: 12. Horaţiu Moldovan, 16. Ştefan Târnovanu – 2. Andrei Raţiu, 6. Marius Marin, 7. Denis Alibec, 11. Florin Tănase, 17. Adrian Rus, 19. Denis Drăguş, 21. Olimpiu Moruţan.
Irlanda de Nord: 12. Conor Hazard (1. Bailey Peacock-Farrell, 46) – 3. Trai Hume, 5. Eoin Toal, 17. Paddy McNair (căpitan) – 2. Conor Bradley, 19. Shea Charles, 15. Jordan Thompson (16. Alistair McCann, 72), 13. Patrick Lane (7. Conor McMenamin, 62), 20. Brodie Spencer – 10. Jamie Reid (21. Josh Magennis, 71), 14. Isaac Price. Selecţioner: Michael O’Neill.
Rezerve neutilizate: 23. Luke Southwood – 4. Aaron Donnelly, 8. Callum Marshall, 9. Shayne Lavery, 11. Paul Smyth, 18. Caolan Boyd-Munce, 22. Ciaron Brown.
Arbitru: Kristoffer Karlsson; arbitri asistenţi: Mehmet Culum, Fredrik Klyver (toţi din Suedia); al patrulea oficial: Andrei Chivulete (România)
Cartonaşe galbene: Burcă (21), Hazard (44), Puşcaş (76), McNair (81), Michael O’Neill (89), Sorescu (90+1).