Astăzi, la Casa Fotbalului, în sala „Nicolae Dobrin”, a avut loc tragerea la sorți pentru stabilirea calendarului competițional al ediției 2019-2020 a Ligii 2. Procedura de stabilire a programului s-a făcut pe baza Tabelei Berger pentru 20 echipe. Luni, 15 iulie, a fost ultima zi în care cluburile care au obținut dreptul să participe în noua ediție a campionatului Ligii 2, 2019/2020, trebuiau să depună cererea de înscriere în competiție.
Potivit FRF, demersurile au fost îndeplinite până la termenul limită de toate echipele care au obținut dreptul să joace în noul sezon al Ligii 2. Noul sezon începe pe 3 august 2019 și se încheie pe 30 mai 2020. Prima parte a sezonului, care are loc în acest an, 2019, se desfășoară până pe 7 decembrie, atunci când are loc etapa a 21-a, adică a doua a returului. În acest interval sunt programate și două etape intermediare, pe 16 octombrie (etapa 12) și 13 noiembrie (etapa 17). Partea a doua a sezonului debutează pe 22 februarie 2020, cu etapa a 22-a, și se încheie în jurul datei de 30 mai 2020, odată cu disputarea etapei a 38-a. În această perioadă sunt programate tot două intermediare, pe 8 aprilie (etapa 29) și 13 mai (etapa 35).
Prima etapă din Liga 2 (3 august): Rapid București – SSC Farul Constanța; Concordia Chiajna – Daco-Getica București; Turris-Oltul Turnu Măgurele – Pandurii Târgu Jiu; ASU Politehnica Timișoara – CS Mioveni; CSM Reșița – Universitatea Cluj; Luceafărul Oradea – Sportul Snagov; FC Argeș – Ripensia Timișoara; SCM Gloria Buzău – FK Csikszereda Miercurea Ciuc; Metaloglobus București – Petrolul Ploiești; UTA Arad – Dunărea Călărași