Tricolorii U19 intră în linie dreaptă cu pregătirile pentru calificările la Campionatul European U19 care se va desfășura anul viitor în Irlanda de Nord. Pentru a accede la turneul final, jucătorii pregătiți de Laurențiu Roșu au de trecut prin două etape importante: calificările din toamnă, unde au fost repartizați într-o grupă de foc, alături de Spania, Serbia și Lituania, și turul de elită, ultima fază dinainte de EURO U19.
Tricolorii vor desfășura un cantonament de pregătire în perioada 25 iulie – 8 august, în cadrul căruia vor disputa și două jocuri amicale în compania selecționatei similare a Israelului. Partidele se vor disputa pe 6 și 8 august, la Centrul Național de Fotbal Buftea, începând cu ora 19:00.
Lotul convocat pentru această acțiune
Portari: Răzvan Ducan (FCSB), Ștefan Fara (SC Dinamo 1948)
Fundași: Ionuț Rus (CFR Cluj), Tudor Vomir (Universitatea Cluj), Ștefan Nedelcu (AFC Metalul Buzău), Eugen Militaru (CSM Slatina), Alexandru Sîrbu (Universitatea Craiova), Andreas Dumitrescu, Mihai Cohan (Universitatea Cluj)
Mijlocași: Alex Negrean (FC Viitorul), Francisc Cristea (CSM Politehnica Iași), Darius Ghindovean (MSV Duisburg/Germania), Ionuț Baciu (Sporting Juniorul Vaslui), Gabriel Toma (Fotbal Club Rapid), Răzvan Fică (CFR Cluj) Cristi Dumitru (Academica Clinceni), Călin Popescu (Sepsi Sf. Gheorghe), Aurel June (Sporting Juniorul Vaslui), David Miculescu (UTA Arad)
Atacanți: Cătălin Vaida (Ardealul Cluj), Leonard Mitruscsak (Plimob Sighetu Marmației – FOTO, împreună cu antrenorul Neluțu Hotea)
Tricolorii născuți în 2001 vor debuta în calificările în luna octombrie. Partidele se vor desfășura în Serbia, în perioada 8-14 octombrie, conform următorului program:
8 octombrie 2019: Spania – Lituania, România – Serbia
11 octombrie 2019: Spania – România, Serbia – Lituania
14 octombrie 2019: Spania – Serbia, Lituania – România
La Turul de Elită, programat în luna martie a anului 2020, se vor califica primele două clasate în cele 13 grupe și cel mai bun loc trei, cărora li se alătură Portugalia.
La Campionatul European Under 19, care se va disputa în luna iulie a anului 2020, se vor califica cele șapte câștigătoare ale grupelor împreună cu țara gazdă, Irlanda de Nord.