Echipa Steaua Bucuresti a terminat, joi, in deplasare, scor 2-2 (1-0), cu formatia portugheza Rio Ave, intr-un meci din etapa a IV-a a grupei J a Ligii Europa. Golurile gazdelor au fost marcate de Diego Lopes, in minutele 35 si 77, al doilea din penalti, in timp ce pentru Steaua au inscris Keseru ’60 si Filip ’90+4.
1-0: Ukra a centrat din lovitura libera de pe partea dreapta si Diego Lopes a deschis scorul cu o lovitura de cap de la 7 metri.
1-1: Filip a centrat din partea stanga si Keşeru a inscris spectaculos din cadere de la 8 metri.
2-1: Diego Lopes a transformat penaltiul acordat de arbitrul Marcin Borski dupa un fault in careu comis de Papp asupra lui Tarantini.
2-2: Chipciu a sutat la poarta, defensiva portughezilor a blocat mingea, dar balonul a ajuns la Filip care a inscris cu un sut de la 7 metri.
Rio Ave: Ederson – Nuno Lopes, Marcelo, Prince, Tiago Pinto – Wakaso, Tarantini – Ukra, Diego Lopes (Vilas Boas ’80), Del Valle (Bressan ’59) – Esmael Goncalves (Ahmed Hassan ’68). Antrenor: Pedro Martins.
Steaua: Arlauskis – Papp, Szukala, Varela, Filip – Prepelita, Sanmartean – Ad. Popa (Bourceanu ’75), Chipciu, Tanase – Keseru. Antrenor: Constantin Galca.
Cartonase galbene: Wakaso ’41, Prince ’47, ’90+2 / Keseru ’63, Prepelita ’65, Szukala ’72, Papp ’76.
Cartonas rosu: Prince ’90+2.
Arbitri: Marcin Borski (central) – Rafal Rostkowski, Tomasz Listkiewicz (asistenti) – Tomasz Musial, Bartosz Frankowski (asistenti suplimentari) – Krzysztof Myrmus (rezerva) – toti Polonia.
Programul etapei a V-a (27 noiembrie, ora 20.00) este urmatorul: Aalborg BK – Steaua Bucuresti si Dinamo Kiev – Rio Ave.
Sursa: Mediafax