Echipa Steaua Bucuresti a urcat doua pozitii si ocupa locul 74, cu 139 de puncte, in clasamentul pe luna septembrie al Federatiei Internationale de Istorie si Statistica a Fotbalului (IFFHS), fiind formatia romana cel mai bine clasata in aceasta ierarhie. Adversarele Stelei in grupa J a Ligii Europa se afla pe urmatoarele pozitii: Schalke 04 – locul 5, 244 puncte, Maccabi Haifa – locul 82, 131 puncte (in urcare de pe locul 97), AEK Larnaca – locul 148, 102 puncte (in urcare de pe locul 171). Urmatoarea echipa romana din clasamentul IFFHS, dupa Steaua, este Dinamo, in urcare 15 pozitii pana pe locul 145, cu 102,5 puncte, la egalitate cu FC Midtjylland (Danemarca) si Panathinaikos Atena (Grecia).
FC Vaslui a urcat de pe locul 194 pe 162, avand 100 de puncte, la egalitate cu AJ Auxerre (Franta), Maccabi Tel-Aviv (Israel) si Lorient (Franta). Adversarele vasluienilor in grupa D a Ligii Europa se afla pe urmatoarele pozitii: Sporting Lisabona – locul 50 (154,5 puncte), Lazio Roma – locul 109 (116 puncte), FC Zurich – locul 114 (114,5 puncte).
O alta echipa care a urcat in clasament este Rapid Bucuresti, de pe locul 198 pe pozitia 166, avand 99,5 puncte. Adversarele Rapidului din grupa C a Ligii Europa se afla pe urmatoarele pozitii: PSV Eindhoven – locul 16 (210 puncte), Hapoel Tel Aviv – locul 86 (128 puncte), Legia Varsovia – locul 152 (101,5 puncte, in urcare de pe locul 207).
Si formatia Gaz Metan Medias a urcat de pe locul 192 pe 185, cu 93 puncte, la egalitate cu serif Tiraspol (Republica Moldova) si Mazembe Lubumbashi (Congo). CFR Cluj, in coborare de pe 250, ocupa locul 296, cu 72 de puncte.
Campioana Romaniei, Otelul Galati, a urcat doua pozitii in clasamentul IFFHS, pana pe 342, cu 66 de puncte, la egalitate, printre altele, cu Borussia Mönchengladbach (Germania), Wigan Athletic (Anglia) sau AJ Saint Etienne (Franta), echipa la care este legitimat si mijlocasul Banel Nicolita. Adversarele formatiei Otelul in grupa C a Ligii Campionilor ocupa urmatoarele pozitii: Manchester United – locul 3 (282 puncte), Benfica Lisabona – locul 17 (208 puncte), FC Basel – locul 79 (135,5 puncte, in urcare de pe locul 106).
Ultimele doua echipe din Romania in clasamentul IFFHS sunt FC Brasov (locul 385, 62,5 puncte) si FC Timisoara (locul 389, 62 puncte).
Sursa: Mediafax