Lucian Bălan a ajuns în Ghencea în 1985, după ce refuzase Dinamo. Episoadele sunt descrise în cartea ”SuperSteaua” semnată de Andrei Vochin.
Până să ajungă la Steaua, în vara lui 1985, cu un an înaintea triumfului de la Sevilla, Lucică Bălan și-a căutat norocul în fotbal pe traseul Autobuzul – Cavnic – Baia Mare. Bucureștean de origine, începuse să joace la 11 ani, sub comanda lui Radu Zahiu.
Dar ascensiunea sa a pornit, de fapt, de la Victor Stănculescu, secund la Rapid în anul titlului din ’67, un globe-trotter trecut prin carieră pe la Steaua, Progresul, echipa națională, Tanzania, SUA.
Pe când avea doar 17 ani, Stănculescu l-a luat pe Bălan la Minerul Cavnic, în liga secundă. Îl remarcase la câteva meciuri în Capitală, i-a plăcut puștiul și a decis să-l aducă tocmai în nordul țării. După două sezoane, cuplul Stănculescu – Bălan se muta la FC Baia Mare.
Avea să devină orașul în care Lucian se va stabili până la moarte. Iar înainte de a face pasul spre Steaua va petrece șapte campionate în tricoul trupei din Maramureș. A existat însă un moment în care Bălan a fost la un pas să treacă la Dinamo. Se întîmpla în toamna lui 1983.
În aceeași carte sunt descrise și momentele decisive legate de trecerea lui în Ghencea. Mai întâi, după un meci Steaua – FC Baia Mare, Ienei, antrenor al roș-albaștrilor, l-a abordat pe Bălan, despre care primise recomandări. I-a vorbit despre dorința de a-l aduce la Steaua, iar răspunsul jucătorului n-a fost tranșant de la început.
A cedat însă la insistențele lui Stănculescu, secund în Ghencea. A venit la o întâlnire cu Cornel Oțelea și Ion Alecsandrescu, șefii clubului militar, care i-au acceptat și doleanța de a-l aștepta să-și termine Facultatea de Mine la Baia Mare: „Nea Ion n-a avut nimic împotrivă. Era mulțumit că racolase un jucător vânat de cluburile puternice, iar pe deasupra «Piticul» nu era pretențios. A refuzat propunerea de a i se da o repartiție de apartament în Centrul Civic și intenția oficialilor steliști de a-i angaja soția. (…) Când ieși din sediul clubului, Bălan îi mulțumi lui Alecsandrescu pentru tot și-și aprinse o țigară. Fuma aproape două pachete pe zi”.
A fost momentul care i-a deschis porțile spre triumful de la Sevilla. Va fi vîrful unei cariere cu care, după retragerea de pe gazon, Bălan se va hrăni pînă la tragedia sinuciderii, precedată de un șir al vieții în continuă prăbușire.
După ce a încheiat-o cu fotbalul, viața lui Bălan n-a mers bine. În 1997, aflat într-o perioadă delicată, Lucian a început să lucreze ca taximetrist în Baia Mare, la bordul unui Matiz, pentru a-și cîștiga existența. Într-un interviu pentru portalul gândul.info, fostul stelist povestea că „e acum ora 10 dimineața, trebuia să fiu în pat pentru a mă odihni. Chiar stai la volan, taximetria nu e o meserie ușoară! Adevărul e că n-am reușit în viață. Vina este numai a mea”. Ulterior, a lucrat un timp în presa locală din Baia Mare, redactor sportiv la Radio Contact (1999) și angajat la Orizont TV (2004).
Lucian Bălan a decedat în 12 noiembrie 2015, Baia Mare
De-a lungul carierei a jucat la: Autobuzul Bucureşti, ŞS1 Bucureşti, Minerul Cavnic (juniori), FC Baia Mare (1978–’85), Steaua (1985-’89, 1990-’91), Antwerp (1989-’90), Real Murcia (1990)
A antrenat: FC Baia Mare, Phoenix Baia Mare, FC Maramureş (juniori), FCM Baia Mare (juniori), Sporting Recea (juniori)
Are 232 meciuri în Divizia A, 17 goluri
O selecţie la „naţională”.
– Servicii de creare site web
