Clubul de fotbal Universitatea Craiova, care si-a anuntat public intentia de reinscriere in competitia sportiva, a anuntat numirea lui Ilie Balaci in functia de manager general si a lui Aurel Ticleanu in cea de antrenor principal. De asemenea, conform sursei amintite, citata de AGERPRES, i s-a facut o propunere pentru postul de director sportiv lui Ovidiu Stanga, urmand ca acesta sa dea un raspuns pana la sfarsitul lunii aprilie.
”Incepand de astazi (luni, 25 martie, n. red.), Ilie Balaci si Aurel Ticleanu urmeaza sa faca demersurile necesare in vederea inchegarii lotului de jucatori si cooptarii altor persoane necesare derularii activitatii specifice”, se arata in comunicatul semnat de finantatorul Adrian Mititelu, care precizeaza ca ”pana la sfarsitul lunii mai vor fi finalizate si celelalte proceduri anuntate si promise”.
La inceputul lunii, Universitatea Craiova anunta decizia de a se inscrie in competitia fotbalistica, incepand cu sezonul 2013/2014. Universitatea Craiova, echipa dezafiliata de la Federatia Romana de Fotbal in 2011, a inaintat cereri de inscriere, atat catre Federatia Romana de Fotbal, cat si catre Liga Profesionista de Fotbal, in mod oficial.
Stiinta a precizat ca meciurile oficiale din sezonul 2013/2014 se vor disputa pe stadionul „Ion Oblemenco”. In prima parte a anului 2014 vor demara lucrarile pentru un nou stadion, ce urmeaza a fi construit de autoritatile locale pe amplasamentul actual al arenei „Ion Oblemenco”.
Sursa: Agerpres