In sedinta de astazi a Comitetului Executiv al Federatiei Romane de Fotbal, selectionerul echipei nationale de seniori, Victor Piturca, a fost demis. Nu a fost anuntat inca numele celui care ii va lua locul pe banca tehnica a „tricolorilor”.
Victor Piturca si-a inceput activitatea de fotbalist la Universitatea Craiova, iar o mare parte din cariera si-a petrecut-o la Steaua Bucuresti, cu care a castigat, in 1986, Cupa Campionilor Europeni. A castigat, de asemenea, Supercupa Europei la Steaua, dupa un meci disputat in 1987 cu Dinamo Kiev. In sezonul 1987-1988, Victor Piturca a marcat 34 de goluri in Divizia A si a castigat trofeul „Gheata de Bronz” a Europei, fiind devansat de catre turcul Tanju Colak (Galatasaray Istanbul) – 39 de goluri, si de danezul John Eriksen (Servette Geneva) – 36 goluri. In timpul carierei sale de fotbalist a mai evoluat la Universitatea Craiova, Dinamo Slatina, Pandurii Târgu Jiu, Drobeta Turnu Severin, FC Olt Scornicesti, Steaua Bucuresti si la Racing Club Lens (1989-1990).
Mai apoi, Piturca a devenit antrenor, debutand in 1992 pe banca Stelei. Ca tehnician, a pregatit Universitatea Craiova, cu care a obtinut locul 2 in campionat, apoi echipa naţionala de tineret Under 22 a Romaniei, cu care a reusit calificarea la Campionatul European din Romania din 1998. Numit selectioner al echipei nationale, a reusit calificarea la Campionatul European de fotbal din 2000, dar a fost demis in urma unui conflict cu unii jucatori importanti ai nationalei. Apoi, a pregatit Steaua, cu care a obtinut un titlu national, in sezonul 2000-2001. Dupa un conflict cu patronul clubului, Gigi Becali, Piturca a demisionat in 2004. In acelasi an a fost numit din nou selectioner al Romaniei, si a reusit calificarea la Campionatul European din 2008.
Piturca a condus echipa nationala (in doua mandate) in 62 de meciuri (36 de victorii, 13 egaluri si 13 infrangeri, cu un golaveraj de 105-46). In meciurile oficiale, Piturca are un bilant de 36 de partide, 21 victorii, 8 egaluri si 7 infrangeri, golaveraj 60-28, iar in cele amicale, in 26 de jocuri, a obtinut 15 victorii, a remizat de cinci ori si a inregistrat sase infrangeri, cu un golaveraj de 45-19.
Sursa: M.G.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult