Plecăm din Târgu Lăpuș pe direcția Dămăcușeni, de unde ne vedem în panorama obiectivul zilei: Munții Tibleș, culmea și vârful Breze, vârfurile Minghet şi Hudin. Traversăm apoi Ţara Lăpuşului din Rogoz, Suciu de Jos spre Suciu de Sus şi Groşii Ţibleşului. Ajungem în capătul localității Groşii Ţibleşului și cotim la dreapta pe Valea Bradu, mergând vreo 10 kilometrii pe un drum superb, dar neasfaltat, lângă care, și pe stânga și pe dreapta, apar cabane și căbănuțe impresionante, unele lucrate în totalitate din lemn, lângă care mai vezi câte o piscină sau pescărie.
Din capătul Groșiului, ne-am înghesuit 8 persoane într-o singură mașină și zic asta deoarece Poliția Română oricum nu citește reportaje foto turistice. Ajungem la Cabana Silvică, debarcăm, ne luăm rucsacii în spate și pornim spre halda de steril, urmărind marcajele turistice cu bandă albastră şi punct albastru până la refugiul Arcer.
Traversăm albia bolovănoasă a Izvorului Rău și suim pe drumul în serpentine și Poiana Lungă către Refugiul Arcer. Natura ne răsplătește și gustăm din incredibilele mure și zmeure.
Ajungi deasupra Poienii Lungi, locație unde an de an se face stână, ne prinde o ploaie de vară care ne face să ne camuflăm cu niște saci menajeri la care le decupăm partea inferioară, astfel încât să putem scoate capul și mâinile prin dosul lor. Subsemnatul refuză să îmbrace sacul pe considerentul că ploaia îl mai scapă de păcatele meseriei de reporter.
Ne continuăm drumul în ploaie și ajungem la refugiu, unde ne adăpostim și ne încărcăm bateriile cu o bucată de slănină cu brânză și roșii de la mama lor de-a casă. Pentru că Dumnezeu ține cu oamenii buni, se oprește ploaia. Schimbăm două vorbe cu un alt grup care tocmai a coborât de pe munte și ne încurajăm că nu mai avem mult.
După popas suim prin dosul refugiului Arcer pe marcajul cu punct albastru spre vârful Arcer şi apoi spre vârful Ţibleş. Ieşim pe custura ce duce pe vârful Arcer, dar nu înainte să ne înecăm setea cu apa pură precum doar muntele mai poate fi. Ajunși la baza văii glaciare cu milioane de pietre, pietricele și bucăți de stâncă vulcanică, călcăm mai serios pe accelerație pentru a ajunge în vârf. Ne uităm la peisajul din față, având impresia că acolo s-a filmat Marele Zid, dar pășind încet și cu atenție, doborâm și acest obstacol. Tot versantul era acoperit cu afiniș, iar în urcare am tot cules și am mâncat, până ce eram violet pe gură și degete, fiind parcă din afișul de campanie a lui Băsescu din lupta pentru prezidențiale în care flacăra violet l-a ars pe Geoană.
Ajunși în vârf, panoramăm către Șatra Pintii și Muntele lui Șerban. Vedem și satul Bogdan Vodă, parte din Săliște și unele case de vară ce probabil fac parte din Botiza. Tot la nord se văd foarte bine Munții Maramureșului cu Vârfurile Șerban și Pop Ivan (chiar la granița cu Ucraina).
După ce ne-am săturat de admirat crestele munților vecini, am pornit spre Vârful Tibleș să tragem din clopot, la fel ca toți care urcă pe Munții Tibleș. Sunetul este unul chiar puternic și ne întrebam dacă se poate auzi până în satele învecinate!?
N-am ajuns și pe Vârful Bran deoarece vremea s-a înrăutățit sistematic. Ba mai mult, chiar în vârf, Ro Alert-ul s-a dat la întrecere cu sunetul clopotului și decizia logică era să ne întoarcem cât de repede la refugiu. De pe Bran se văd foarte bine Călimanii și Ceahlăul, iar spre sud-vest, se văd chiar și Apusenii. Era minunat să putem vedea obiective aflate de 3-4 sute de kilometrii, dar siguranța este pe primul loc.
Am coborât fiind împinși de la spate de ploaia mocănească și tunetele ce se auzeau în spatele nostru, ajungând acasă la ora 22:00, după o aventură de aproape 9 ore. Traseul se poate face în orice sezon, dar iarna cu riscurile de rigoare. Zona spre Arcer este destul de abruptă să o urci pe zăpadă și poate fi deosebit de periculoasă din cauza posibilității de avalanșă.
Cel puțin o dată în viață trebuie să ajungeți și voi pe Țibleș, noi am ajuns și am rămas impresionați.
Andrei Buda
Felicitări! Cineva mai scrie și astfel de materiale de presă!
Superb! e muntele meu preferat, traseul, urcarea, varful, padurile seculare, afinele, privelistea tot.