Un tânăr din Timişoara a plecat, în urmă cu câteva zile, spre Alba Iulia călare, la fel ca în urmă cu 100 de ani, unde şi-a propus să ajungă în data de 1 Decembrie, cu scopul de a aduce un omagiu celor opt milioane de cai care au murit în războaie.
Adrian Bumbar are 35 de ani şi este pasionat de cai încă din copilărie.
De altfel, tânărul deţine o mică fermă de cai lângă Timişoara şi spune că îi place să se aventureze în natură călare. În acest an, pentru a marca Centenarul, Adrian Bumbar a luat decizia de a pleca într-o călătorie inedită. Şi anume, tânărul şi-a propus să parcurgă distanţa de peste 200 de kilometri dintre Timişoara şi Alba Iulia călare.
Astfel, în data de 22 noiembrie, Adrian Bumbar a plecat spre Alba Iulia, îmbrăcat gros şi cu tricolorul prins la gât. Joi seara, tânărul din Timişoara se afla la 35 de kilometri de Alba Iulia, iar vineri urmează să se întâlnească cu un grup de români dintr-un alt oraş, care vin şi ei călare.
“A fost foarte frig, am răcit un pic. Am plecat singur din Timişoara, dar pe traseu sunt urmărit de o maşină tehnică, primesc furajele pentru cal. Am mai făcut ieşiri cu caii în natură, dar nu pe distanţe atât de mari. Fac frecvent ieşiri cu caii, pentru că am o mică fermă lângă Timişoara, unde am cai de sport. Am luat decizia de a pleca călare spre Alba Iulia din patriotism, dar şi din dorinţa de aventură şi din iubirea pentru cai, vreau să aduc un omagiu celor opt milioane de cai care au murit în războaie. De asemenea, îmi doresc să refac un drum pe care l-au realizat şi înaintaşii noştri, în semn de respect pentru cei care au realizat Unirea. Bunicul meu a murit în timpul războiului”, a declarat .
Tânărul din Timişoara a spus că a fost dispus să pună la dispoziţie o parte din cei zece cai pe care-i deţine la mica fermă celor care ar fi vrut să-l însoţească în această aventură călare spre Alba Iulia, doar că nu s-a arătat nicio persoană interesată.
“Pentru mine este o experienţă foarte frumoasă. În fiecare zi, merg călare opt ore, este şi ziua mică. Când se luminează, sar în şa, iar la ora 16.00, 17.00 mă opresc. Am plecat spre Alba Iulia cu un cal sport, pur românesc, care are cinci ani şi jumătate. Este o iapă şi o cheamă Brenda, care a participat şi la competiţii. Mai am acasă şi alte rase de cai, dar am zis că este mai potrivit să merg la Alba Iulia cu un cal românesc. În drumul spre Alba Iulia am mers peste tot, prin păduri, am trecut munţi, râuri, pe marginea şoselei, prin mijlocul satelor”, a afirmat Adrian Bumbar.
Tânărul din Timişoara a povestit că sâmbătă, de 1 Decembrie, şi-a propus să îmbrace o ie la Alba Iulia, dacă nu o să fie foarte frig, şi să ţină în mâini un tricolor.
În drumul său spre Alba Iulia, tânărul a fost cel puţin de două, trei ori pe zi oprit pe drum de oameni care au dorit să-i ofere o mână de ajutor, fiind surprinşi să vadă un călăreţ.
“Le mulţumesc frumos celor care doresc să mă ajute, dar am tot ce îmi trebuie. Calul este obosit, se vede pe el, dar rezistă, dă totul pentru călăreţ. Este plăcută această aventură, aş repeta-o oricând cu plăcere”, a declarat Adrian Bumbar.