Zilele trecute publicam un comunicat de presă al Consiliului Județean Maramureș prin care eram anunțați că s-a rezolvat problema deșeurile menajere din Maramureșul Istoric.
Realitatea este cruntă însă! Astăzi cititorii noștri ne-au informat că tone de gunoi este depozitat în apropierea râului Vișeu. La Petrova localnicii stau pregătiți să ”intervină”.
Prefectul județului, vicepreședintele CJ Maramureș, primarul din Petrova – toți știu, toți au fost anunțați.
Iată ce ne spunea președintele CJ Maramureș, liberalul Ionel Bogdan, cu doar două zile în urmă (29 decembrie 2020):
”Reprezentanții societăților de colectare a deșeurilor de la nivelul județului, respectiv Drusal SA, Herodot Grup SRL și Glod Sal SRL, au fost convocați la discuții în vederea găsirii celor mai eficiente soluții în ceea ce privește colectarea deșeurilor menajere și depozitarea acestora. Deși vechea conducere a Consiliului Județean Maramureș cunoștea faptul că rampa de gunoi amenajată la Sighetu Marmației își va sista activitatea din februarie 2021, nu s-a făcut niciun demers în această privință. Însă, iată că, în urma unei acțiuni în instanță, nu mai pot fi depozitate resturile menajere aici începând din această săptămână. Pentru a rezolva situația, în momentul de față, Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, a luat legătura cu conducerea administrațiilor din județele Bihor și Sălaj primind acordul ca deșeurile menajere să fie colectate și depozitate la Oradea și respectiv Zalău”.