O greva a salariatilor cailor ferate, la apelul unor sindicate ostile reformei feroviare, dupa o zi de la mobilizarea controlorilor de trafic aerian, a perturbat traficul feroviar in Franta in dimineata zilei de azi, 13 iunie, patru din zece trenuri aflandu-se, in medie, in serviciu. SNCF a anuntat ca perturbarile se incadrau in anunturi anterioare, la greva participand numerosi salariati.
Greva a inceput ieri, 12 iunie, la ora 17.00 GMT (20.00, ora Romaniei), si urmeaza sa se incheie maine, 14 iunie, la ora 6.00 GMT (9.00, ora Romaniei). Traficul feroviar international urma sa fie redus catre Elvetia (un tren din doua) si Italia (unul din trei), si sa nu fie afectat pe liniile Eurostar (Londra), Thalys (Bruxelles, Amsterdam) si Alléo (Germania).
La nivel regional, SNCF prevede „peste patru servicii TER (trenuri regionale) din zece”, in medie, pe teritoriul national, in contextul in care exista disparitati. La originea grevei se afla reforma feroviara. Sindicatele apreciaza ca o „reforma este necesara”, insa cea propusa de Guvern „vizeaza mai degraba sa raspunda exigentelor liberale ale Bruxelles-ului, in loc sa unifice”, a declarat pentru AFP Gilbert Garrel, secretarul general CGT.
Sindicatele si-au exprimat totodata ingrijorarea fata de un proiect de creare a trei institutii publice cu caracter industrial si comercial (EPIC) care, in opinia lor, deschide o cale spre o prabusire a sistemului feroviar. „Fara aceasta reforma, sistemul francez se va zibi de un zid”, a declarat presedintele SNCF Guillaume Pepy, apreciind ca unirea SNCF cu Reteaua Ferata din Franta (RFF), care gestioneaza infrastructura, este necesar „sa permita un castig considerabil in efecienta”.
In afara de reforma, sindicatele protesteaza si fata de desfiintarea de locuri de munca. Garrel subliniaza ca SNCF a pierdut „10.000 de salariati in cinci ani”. „Guillaume Pepy spunea ca el va stabiliza efectivul, insa, in fapt, da afara inca 2.000 de salariati in 2013”, a adaugat liderul sindical.
Greva vizeaza totodata salariile. „In contextul in care negocierile salariale incep vineri, am fost avertizati, deja, ca (salariile) vor fi blocate”, deplange Gilbert Garrel.
SNCF are aproximativ 150.000 de salariati in sectorul feroviar, iar zilnic circula aproximativ 15.000 de trenuri.
Sursa: Mediafax