Vezi VIDEO
La iesirea din tara prin PTF Urziceni – ITPF Sighetu Marmatiei, politistii de frontiera au descoperit, in 11 februarie, aproximativ 10.400 pachete de tigari cu timbru fiscal romanesc, in valoare de peste 125.000 lei, ascunse in cutii de carton destinate pentru transportul unor fotolii in Franta. Conducatorul auto si patronul firmei de la care au fost incarcate coletele sunt cercetati pentru ca au prezentat pentru control o scrisoare de transport internationala ce prezenta urme de modificare.
In 11 februarie, Nicolae D. (37 de ani) se afla la volanul unei autoutilitare marca Peugeot Boxer ce apartinea unei firme din judetul Valcea, in timp ce incerca sa iasa din tara prin PTF Urziceni.
La controlul de frontiera, soferul a prezentat o scrisoare de transport internationala, in care era consemnat faptul ca transporta 12 fotolii, incarcate de la o societate comerciala din judetul Maramures, ce urmau sa ajunga in Franta. In urma verificarilor, s-a constatat ca scrisoarea respectiva prezinta urme de modificare. Anumite rubrici din document au fost modificate cu pixul.
Existand suspiciuni cu privire la continutul cutiilor, politistii de frontiera au efectuat un control amanuntit, in urma caruia au descoperit, disimulate in cutii destinate pentru transportul fotoliilor, 10.390 pachete cu tigari de diferite marci cu timbru romanesc, in valoare de 125.260 lei, pentru care conducatorul auto nu a putut prezenta niciun document de provenienta.
Soferul a declarat ca s-a deplasat la societatea comerciala din judetul Maramures, de unde a incarcat coletele respective. Totodata, acesta sustine ca el stia doar ca in cutiile respective sunt 12 fotolii pe care urma sa le transporte pana la Paris, iar cutiile le-a preluat sigilate, fara sa verifice continutul lor.
Patronul firmei este cercetat de politistii de frontiera pentru savarsirea infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura privata, iar conducatorul auto pentru uz de fals. Totodata, firma a fost sanctionata cu amenda de 20.000 lei pentru incalcarea prevederilor art.1, lit.e din L.12/1990 republicata, iar intreaga cantitate de tigari in valoare de aproximativ 125.000 lei a fost ridicata in vederea confiscarii.
Sursa: I.O.