Trei persoane au ajuns, in timpul noptii trecute, la urgenta, din cauza frigului, dupa ce au pierdut autobuzul cu care urmau sa ajunga acasa. De asemenea, un om al strazii a fost transportat la spital, iar astazi va ajunge la Azilul de Noapte din Baia Mare.
Serviciul Judetean de Ambulanta a transportat, pe parcursul noptii, la Unitatea Primire de Urgenta a Spitalului Judetean, patru persoane care au beneficiat de cazare si hrana calda. Acestea nu se aflau in soc hipotermic si nu prezentau probleme de sanatate care sa necesite internarea. Conform purtatorului de cuvant al Prefecturii Maramures, Dan Buca, trei dintre aceste persoane aveau domiciliul stabil in localitati din judet, insa au pierdut cursa de transport calatori cu care ar fi trebuit sa circule spre localitatea de domiciliu. In aceasta dimineata, au plecat de la unitatea de primire urgenta la autogara, pentru a se intoarce acasa.
Cea de-a patra persoana era fara adapost (G.A.) si se afla sub influenta bauturilor alcoolice. Acestuia i s-a oferit tratament medical de specialitate, iar pe parcursul acestei zile va fi transportat la Azilul de Noapte de pe strada Vasile Alecsandri din Baia Mare.
Vremea a fost rece, local geroasa noaptea si dimineata, in judetul Maramures. Cerul a fost mai mult noros. Vantul a suflat in general slab. In cursul noptii s-au inregistrat minus 13 grade Celsius la Feresti, minus 10 grade Celsius la Targu Lapus si minus 9 grade Celsius in Baia Mare.
La ora 5.00, temperatura aerului avea valori de minus 14 grade Celsius la Sighetu Marmatiei, minus 11 grade Celsius la Ocna Sugatag si minus 10 grade Celsius in Baia Mare.
Nivelurile si debitele raurilor sunt in scadere, influentate de fenomenele de inghet. Este format un pod de gheata pe raul Botiza la Sieu, respectiv pe raul Iza care nu afecteaza curgerea apei in albie. Evolutia hidrologica a cursurilor de apa este monitorizata permanent de Sistemul de Gospodarire a Apelor si Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta.
Sursa: Camelia Tocaci