Presigioasa publicaţie „The Washington Post“ laudă un judeţ din România, jurnaliştii americani declarându-se impresionaţi de frumuseţea şi autenticitatea locurilor, dar şi de ospitalitatea cu care au fost primiţi.
Într-un articol publicat la începutul lunii martie şi intitulat„Rapsodia română – explorând o destinaţie nepromovată din Europa de Est“, jurnaliştii „The Washington Post“ descriu călătoria de patru zile făcută în judeţul Vâlcea ca fiind fermecătoare şi deloc costisitoare, scrie turismistoric.ro.
Jurnaliştii americani şi-au început traseul în Parcul Naţional Cozia şi au vizitat mănăstirile de pe Valea Oltului, s-au bucurat de drumeţii pe cărările de munte, unde au văzut animale sălbatice şi au privit de la înălţime „valea strălucitoare a Oltului“.
„Într-o dimineaţă frumoasă, însorită, ne îndreptăm, pe un drum stâncos, spre pădurile dense ale Parcului Naţional Cozia. După 20 de minute, trecem de ultima curbă a drumului. Înaintea noastră se află o vale ascunsă. O biserică mică se înalţă deasupra dealurilor abrupte şi împădurite, iar solul este încă acoperit de rouă. Sărim din vehiculul nostru şi coborâm pe drumul spiralat către biserică. Pe măsură ce ne apropiem de capelă, admirând cheresteaua delicată şi geometria perfectă a turnului său central hexagonal, un gardian bătrân din biserică, îmbrăcat în veşminte negre şi având o barbă albă, ieşea în curtea pustie. Ne salută cu bucurie, îndemnându-ne să luăm parte la slujba care urma să înceapă“, îşi încep jurnaliştii reportajul şi descriu apoi ritualurile religioase.
Jurnaliştii americani menţionează că au mai vizitat România în perioada de după căderea regimului ceauşist şi au revenit cu gândul că au mult mai multe lucruri şi locuri deosebite de descoperit. Jurnaliştii au vizitat şi Curtea de Argeş, apoi şi-au continuat drumul pe deja celebrul Transfăgărăşan până la monumentul istoric Cetatea Poenari, din judeţul Argeş, amintind de Vlad Ţepeş.
Jurnaliştii au admirat şi Valea Oltului şi s-au bucurat, de asemenea, de mâncarea românească. Au mâncat ciorbă, după care şi-au continuat drumul pentru a face drumeţii toată ziua pe cărările de munte.
„Pe măsură ce câştigam înălţime, în faţa noastră ni s-au deschis orizonturile strălucitoare ale Oltului şi ne-am oprit de mai multe ori pentru a admira panglica de argint a râului strălucind sub noi în depărtare. Aproape de amiază, am ajuns în vârful muntelui Cozia, unde am oprit pe terasa Cabanei Cozia pentru un picnic, înconjuraţi de peisaje magnifice. Câţiva păstori locali s-au alăturat pentru o bere, dornici să-şi exerseze engleza stricată, dobândită de-a lungul anilor în Europa Occidentală şi ne-au lăsat să ne exersăm şi noi româna“, scriu jurnaliştii americani.
Au vizitat apoi Mănăstirile Turnu şi Cozia, fermecaţi de „unicitatea arhitecturală“.
„Călătoria noastră de patru zile în România ne-a dezvăluit un peisaj fermecător, paşnic şi variat, cu memorabile note culturale, spiritualitate şi frumuseţi naturale la fiecare pas. De asemenea, ne-a întrecut aşteptările şi în altă privinţă, aceea a preţurilor scăzute, iar când ne-am îndreptat spre casă, vampirii au fost ultimul lucru la care ne-am gândit“, au concluzionat jurnaliştii americani.
Sursa turismistoric.ro