Facebook a anuntat joi o noua functie profitand de accesul crescut la la retea de pe un smartphone pentru a permite utilizatorilor sa vada unde se afla contactele lor. Functia, denumita „Prieteni apropiati”, va fi disponibila „in cateva saptamani” in Statele Unite pentru utilizatorii de iPhone sau telefoane Android, noteaza AFP.
„Daca este activata /functia/ +Prieteni apropiati+, veti fi avertizati ocazional cand prietenii sunt in apropiere, pentru a-i putea contacta si intalni”, a explicat grupul intr-un mesaj postat pe site-ul sau oficial. Acest lucru va permite de asemenea „sa se vada cand prietenii calatoresc„.
Facebook precizeaza ca functia este „optionala”, putand fi activata sau dezactivata in orice moment si ca utilizatorul poate alege care dintre prieteni poate fi notificat despre locul unde se afla.
Pentru ca doi utilizatori sa fie avertizati cand se afla in locuri apropiate, ei vor trebui sa aiba amandoi noul serviciu activat si sa accepte sa faca schimb de informatii cu privire la locatia lor.
Facebook a anuntat ca avea 1,23 miliarde de utilizatori la sfarsitul lunii decembrie si a declarat pe site-ul sau ca a avut peste un miliard de utilizatori de telefonie mobila in luna martie.
Sursa: Agerpres