Ministerul Afacerilor Externe anunţă că a fost încheiat raportul de muncă cu un funcţionar de la Consulatul României la Catania, precizând că modul în care acesta a gestionat dialogul cu un cetăţean român a fost „condamnabil”, încălcând normele de conduită.
Precizările au fost făcute după ce în spaţiul public au apărut informaţii potrivit cărora sportiva Alina Crăciun, care joacă baschet la echipa Alma Baschet Patti, a cerut ajutor de la Consulatul României, în vederea repatrierii, dar i s-a spus să nu mai sune, deoarece figurează deja pe lista de aşteptare şi a fost îndemnată să apeleze la preşedintele Klaus Iohannis.
„Cu privire la situaţia unui cetăţean român care se află în Republica Italiană, cu scopul de a desfăşura activităţi sportive de performanţă şi care s-a adresat Consulatului României la Catania, MAE face următoarele precizări: comportamentul manifestat de către funcţionarul consular şi modul în care acesta a gestionat dialogul cu cetăţeanul român sunt condamnabile, reprezintă o încălcare a normelor de conduită şi a principiilor care ghidează activitatea Corpului diplomatic şi consular al României şi nu sunt reprezentative pentru modul în care misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României gestionează solicitările de asistenţă primite din partea cetăţenilor români”, se arată într-un comunicat de presă al MAE transmis luni AGERPRES.
Conform MAE, din dispoziţia ministrului Bogdan Aurescu, raportul de muncă al funcţionarului în cauză, angajat pe plan local al Consulatului României la Catania, a fost încheiat, în conformitate cu dispoziţiile art. 8.1 lit. c din Convenţia civilă de prestări servicii nr.70/30.01.2020, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, inclusiv a termenului de preaviz.
„MAE foloseşte acest prilej pentru a reitera importanţa protejării şi promovării drepturilor cetăţenilor români în străinătate ca unul dintre obiectivele principale ale Ministerului Afacerilor Externe şi, implicit, ale misiunilor diplomatice şi ale oficiilor consulare ale României, cu atât mai mult în contextul actual. De asemenea, MAE manifestă preocupare constantă şi angajament pentru promovarea unui comportament etic în rândul angajaţilor săi, bazat pe respect, corectitudine, integritate şi dialog adecvat în relaţia cu cetăţenii români”, menţionează ministerul.
În ceea ce priveşte situaţia sportivei, care se află în Sicilia alături de partenerul său, turist, Ministerul Afacerilor Externe precizează că oficiul consular a intrat în dialog cu aceasta în cursul lunii martie şi i-a comunicat posibilităţile de repatriere, inclusiv informaţii cu privire la zborul organizat de autorităţile române la data de 25 martie.
„În plus, reprezentanţii consulatului au întreprins demersuri pe lângă diverse companii de transport rutier pentru a sprijini repatrierea pe cale rutieră a persoanei în cauză şi a partenerului acesteia, oferindu-se ca posibilă soluţie repatrierea cu prima cursă terestră preconizată pentru începutul lunii iunie. Totodată, cetăţeanul român a fost informat despre posibilitatea organizării unui nou zbor către Bucureşti şi care ar urma să plece de la Roma în perioada următoare. MAE menţionează că, în cadrul dialogului cu oficiul consular, persoana în cauză a precizat de fiecare dată că nu poate călători cu orice companie aeriană deoarece se deplasează însoţită de un animal de companie, care nu este acceptat, de regulă, pe orice zbor”, se mai arată în comunicat. AGERPRES