Vezi VIDEO
Membrii Fundatiei EMA din Baia Mare au avut parte de recunoasterea muncii lor departe de Maramures si Romania. Doi turisti straini pe care presedintele EMA, medicul Catalin Emanuel Baciu, si ceilalti salvatori i-au scos teferi de pe Valea Vaserului in timpul inundatiilor de la sfarsitul lunii iulie 2008 au organizat in Belgia o petrecere de caritate in beneficiul fundatiei baimarene, la care i-au invitat, bineinteles, si pe membrii EMA.
Krissie si Piet, doi dintre turistii care, in urma cu 5 luni, au fost izolati de viitura pe Valea Vaserului, impreuna cu alti belgieni entuziasti din Ledeberg – Gent, au fost cei care au organizat actiunea de sustinere a organizatiei. Krissie este chiar turista care a fost suspecta de meningita si care a fost transportata direct la o clinica din Targu Mures pentru investigatii.
Belgianca nu a uitat de gestul salvatorilor romani, dar mai ales de primul-ajutor primit de la medicul Catalin Baciu, astfel incat a dorit sa ajute dupa posibilitati la campania de strangere de fonduri demarata cu mai multe luni in urma de fundatia EMA pentru achizitionarea unei ambulante 4×4.
La actiune, care a avut loc in cursul saptamanii trecute, au participat peste 150 de belgieni din toate regiunile tarii, precum si sapte membri ai Fundatiei EMA. Petrecerea a fost bine organizata, iar invitatii au avut parte chiar si de un program artistic, sustinut de formatii muzicale locale si de o orchestra. De asemenea, a fost prezentat filmul salvarii turistilor care au ramas blocati pe Valea Vaserului, dupa ce mocanita in care erau a fost prinsa de viitura.
Organizatorii au sustinut cauza fundatiei EMA, iar in final participantii au facut si donatii, astfel incat dupa petrecere a fost completat un cec cu suma de 1.200 de euro. Presedintele organizatiei, Catalin Baciu, a spus ca gestul belgienilor merita toata aprecierea, mai ales ca ambulanta pentru situatii extreme va fi folosita in interesul maramuresenilor. ”Important este ca am reusit sa depasim granitele tarii si sa obtinem sprijin din afara chiar inainte sa obtinem suficienta sustinere locala”, a accentuat coordonatorul EMA.
Catalin Baciu a mai spus ca ziua in care a fost organizata actiunea, 11.11, nu a fost aleasa intamplator, in Belgia avand o semnificatie aparte. ”La ei e o sarbatoare nationala si are legatura cu cel de-al doilea razboi mondial. Ni s-a explicat ca in acea zi au incetat luptele in acea zona a Belgiei, dar dupa ce s-au dat lupte sangeroase timp de doi ani pentru un singur kilometru de front”, a mai spus el.
Lidia Baciu, prezenta si ea in Belgia, a spus ca au fost momente emotionante. ”Multi dintre oameni au auzit prima oara despre noi abia atunci. Ne-au sustinut si au acordat un vot de incredere actiunilor noastre. Am ramas cu multe amintiri placute, cu multi prieteni si mai ales cu un sentiment cald ca oamenii, chiar si de la distante mai mari de 2000 km, pot lucra impreuna si se pot sustine reciproc pentrua a aduce o schimbare cat de mica in bine, pentru semenii lor”, a concluzionat Lidia Baciu.
Sursa: Meda Muntean