Coreea de Nord /Republica Populara Democrata Coreeana, RPDC/ isi va deschide frontierele terestre si aeriene, pentru a le permite delegatiilor din Coreea de Sud /Republica Coreea/ sau din alte tari sa aduca un omagiu fostului lider nord-coreean Kim Jong-Il, recent decedat, transmite un corespondent al AFP la Seul.
Pentru funeraliile „Marelui conducator”, RPDC isi deschide portile. Regimul comunist de la Phenian a anuntat ca delegatiile sud-coreene care doresc sa prezinte condoleante vor putea trece frontiera ce separa cele doua Corei, in mod obisnuit ultramilitarizata.
Sotia lui Kim Dae-Jung, defunctul presedinte sud-coreean, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, si presedinta concernului Hyundai, Hyun Chung-eun, si-au exprimat intentia de a se deplasa in RPDC.
Fostul presedinte Kim Dae-Jung /1998-2003/, supranumit „Nelson Mandela al Asiei” datorita opozitiei sale fata de o conducere autoritara, a fost initiatorul unor masuri de deschidere intre cele doua Corei, „Politica razei de soare”.
Cererile acestora a fost aprobata in mod exceptional de autoritatile de la Seul, care au anuntat ca nicio delegatie oficiala sud-coreeana nu va fi trimisa la Phenian.
Potrivit AFP, aceste vizite nu vor trece neobservate: propaganda nord-coreeana este dornica sa constate ca exista sud-coreeni sau alti straini care doresc sa omagieze mari eroi revolutionari nord-coreeni, deoarece acest lucru sustine discursul oficial, potrivit caruia ideologia comunista si in special conducerea de la Phenian sunt admirate de intreaga lume.
Luni, dupa anuntul decesului „Marelui conducator”, produs sambata trecuta, televiziunea publica nord-coreeana, KCTV, anuntase ca la ceremonie nu vor asista delegatii straine.
Sursa: Agerpres