Administratorul unei firme Satu Nou de Sus este cercetat de oamenii legii dupa ce politistii si reprezentantii Electrica au descoperit ca atelierul de tamplarie al acestuia era conectat la reteaua de energie electrica ilegal.
Ieri, la orele 10,00, politistii au efectuat o activitate de prevenire a furturilor de energie electrica, impreuna cu reprezentanti ai SC Electrica SA Maramures. Oamenii legii au constatat ca un atelier de tamplarie de pe raza localitatii Satu Nou de Sus era conectat la reteaua de curent electric fara a avea contor si nici contract de furnizare a energiei electrice.
Administratorul societatii comerciale, Sorin R. (38 de ani), folosea curentul electric la iluminat si pentru functionarea mai multor utilaje din atelierul de tamplarie pe care-l conduce.
Prejudiciul cauzat urmeaza sa fie stabilit de reprezentantii Electrica, iar in functie valoarea acestuia, patronul firmei va raspunde penal pentru savarsirea infractiunii de furt de energie electrica.
Sursa: I.O.