Socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Asta au dovedit un paznic si doi hoti care au cazut la intelegere pentru a sustrage busteni din incinta unui firme din Moisei. Numai ca planul s-a terminat prost, intre cei trei izbucnind un conflict, in urma caruia angajatul societatii a incasat o bataie.
Incidentul s-a petrecut in seara zilei de sambata, 18 februarie, insa paznicul i-a alertat pe politistii Sectiei 4 Politie Rurala Viseu abia duminica. Ioan G., in varsta de 27 de ani, din judetul Bistrita-Nasaud, care supraveghea utilajele forestiere si materialului lemnos apartinand unei firme din localitatea Moisei, le-a spus oamenilor legii ca cursul serii precedente a surprins, in zona Cantonului silvic Izvorul Negru, doi barbati care sustrageau, cu ajutorul a doi cai, circa 1 mc busteni esenta rasinoase. Paznicul a mai reclamat ca, incercand sa scape, unul dintre barbati l-a lovit cu pumnii in zona capului.
In urma investigatiilor demarate de politisti, cei doi barbati suspecti de furt au fost identificati ca fiind Ioan T., de 31 de ani, si Grigore I., de 27 de ani, ambii din Moisei si fara ocupatie. Cercetarile au mai relevat insa ca paznicul a avut o intelegere prealabila cu cei doi hoti pentru a le „vinde” lemne pentru foc, insa barbatii nu s-au mai inteles in final, asa ca Grigore I. s-a napustit asupra paznicului.
Materialul lemnos a fost recuperat si restituit societatii pagubite de catre politisti.
Cercetarile continua fata de toti cei implicati sub aspectul comiterii infractiunilor de furt si complicitate la furt.
Sursa: I.O.