Furtul, pierderea si distrugerea pasaportului:
Solutionarea cererilor pentru eliberarea unui nou pasaport in cazul pierderii sau furtului pasaportului este conditionata de prezentarea unei adeverinte care sa ateste declararea evenimentului.
In cazul declararii furtului pasaportului la cea mai apropiata unitate de politie din strainatate, adeverinta va fi insotita si de o traducere a acesteia, efectuata de un traducator autorizat.
Obligatia declararii pierderii poate fi realizata, in cazul pasaportului simplu, si cu ocazia depunerii cererii pentru eliberarea unui nou pasaport, situatie in care titularul va declara pe proprie raspundere imprejurarile producerii evenimentului.
In cazul distrugerii pasaportului simplu, solutionarea cererii pentru eliberarea unui nou pasaport este conditionata de prezentarea pasaportului distrus sau a fragmentelor din acesta, cu conditia sa cuprinda elemente de continut care sa faca posibila identificarea pasaportului.
Pierderea si deteriorarea pasaportului se sanctioneaza cu amenda conform art. 46 din Legea 248/2005.
Eliberarea pasaportului in caz de furt:
– formular tip
– actul de identitate (cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate), in original si copie (numai in partile ce contin datele de de identitate, fotografia si mentiunile privind domiciliul ori resedinta);
– chitantele CEC sau trezorerie privind achitarea taxelor de emitere a pasaportului, respectiv taxa consulara (32 RON) si taxa reprezentand costul pasaportului (64,2 RON)
– dovada achitarii amenzii contraventionale
– dovada eliberata de organul de politie la care s-a inregistrat declaratia de furt
– dovada publicarii furtului in Monitorul Oficial
Eliberarea pasaportului in caz de pierdere:
– formular tip
– actul de identitate (cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate), in original si copie (numai in partile ce contin datele de de identitate, fotografia si mentiunile privind domiciliul ori resedinta)
– chitantele CEC sau trezorerie privind achitarea taxelor de emitere a pasaportului, respectiv taxa consulara (32 RON) si taxa reprezentand costul pasaportului (64,2 RON)
– dovada achitarii amenzii contraventionale
– dovada publicarii pierderii in Monitorul Oficial
In cazul cand furtul ori pierderea s-a produs in strainatate, se va prezenta si pasaportul consular ori documentul folosit la intrarea in Romania.
Eliberarea pasaportului in caz de deteriorare ori distrugere:
– formular tip
– pasaportul deteriorat ori fragmente care sa faca dovada ca provin din pasaportul distrus;
– actul de identitate (cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate), in original si copie (numai in partile ce contin datele de de identitate, fotografia si mentiunile privind domiciliul ori resedinta)
– chitantele CEC sau trezorerie privind achitarea taxelor de emitere a pasaportului, respectiv taxa consulara (32 RON) si taxa reprezentand costul pasaportului (64,2 RON)
– dovada achitarii amenzii contraventionale.
VEZI SI:
Acte pasaport simplu (turistic)
Pasaport – mentiune pentru stabilirea domiciliului in strainatate
Furtul, pierderea si distrugerea pasaportului
Sursa: I.O.