O furtuna de zapada care a redus drastic vizibilitatea in Stramtoarea Bosfor din Turcia a fortat autoritatile sa inchida astazi, 8 ianuarie, canalul maritim, potrivit agentiei de transport GAC, citata de Reuters. Traficul maritim a fost suspendat la ora locala 11.45 /09.45 GMT/ din cauza vizibilitatii reduse, a anuntat GAC. Stramtoarea a mai fost inchisa in anumite intervale si pe parcursul zilei de luni.
Furtuna de zapada a mai cauzat anularea a 76 de curse ale companiei aeriene nationale Turkish Airlines, dupa ce si luni au fost anulate alte zeci de zboruri din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile.
Conform GAC, Stramtoarea Dardanele de la celalalt capat al Marii Marmara a ramas deschisa pentru petroliere.
In fiecare an, circa 10.000 de nave care transporta 150 de milioane de petrol si produse petroliere trec prin Stramtorile Bosfor si Dardanele. Vremea nefavorabila cauzeaza adesea inchiderea acestora in timpul iernii.
Sursa: Agerpres