O vijelie puternica inregistrata in seara zilei de azi, 30 aprilie, in Maramures a lasat fara curent electric mai multe localitati din judet si a afectat cateva mii de consumatori din municipiul Baia Mare, din trei cartiere importante ale orasului – Parc, Sasar si Valea Borcutului. Echipele de interventie ale Electrica Baia Mare incearca la aceasta ora sa restabileasca legaturile intre retelele de curent, dar, din cauza numarului mare de avarii, reprezentantii companiei nu au putut indica in cat timp vor reusi sa repare defectiunile.
Dispecerul de serviciu de la Electrica Baia Mare a aratat ca au fost semnalate mai multe avarii pe retelele electrice din judet, dar ca nu poate sa spuna numarul persoanelor afectate. Furtuna insotita de vantul puternic fie a rupt retelele electrice, fie a provocat scurtcircuituri pe liniile de inalta tensiune, producand deranjamente colective in municipiul Baia Mare, in localitatile Dumbravita, Rus, Unguras, Sindresti, Surdesti, Bontaieni, Grosii Tiblesului.
In municipiul resedinta de judet au fost afectate trei cartiere mari – Valea Borcutului, Sasar si Parc, cateva mii de consumatori ramanand fara curent electric. Printre strazile afectate sunt Valea Borcutului, Victoriei, Podul Viilor, Narciselor, Parc, Vasile Lucaciu etc.
Reprezentantii Electrica Baia Mare au precizat ca nu au reusit sa faca o evaluare a localitatilor afectate, pentru ca prioritatea a fost identificarea avariilor si recuplarea consumatorilor afectati. Dispecerul de serviciu a spus ca echipele de interventie sunt in teren si incearca sa repare defectiunile intervenite, dar nu a putut spune si in cat timp se va relua alimentarea cu energie electrica in zonele afectate.
CITESTE INFORMATIILE DE ULTIMA ORA:
CITESTE SI:
Sursa: Meda Muntean