Președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea, vicepreședinte PSD al Regiunii de Nord-Vest, a invitat în Maramureș mai mulți miniștri ai Guvernului Dăncilă, pentru a vedea la fața locului atât obiectivele care au fost implementate cu succes la nivelul județului prin fonduri guvernamentale și europene, cât și problemele cu care se confruntă locuitorii de aici.
”La rugămintea primarului din Mireșu Mare, Ioan Mătieș, am invitat doi miniștri ai Guvernului României în Maramureș, respectiv pe ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Radu Oprea și pe ministrul Apelor, Pădurilor și Mediului, Ioan Deneș, pentru a vedea la fața locului pagubele produse culturilor de porumb din sudul județului de către mistreți.
Am prezentat celor doi miniștri situația din teren și propunerile noastre pentru protejarea agricultorilor. Situația poate fi rezolvată în Parlamentul României și am primit sprijinul necesar pentru ca, la debutul sesiunii parlamentare din aceasta toamnă, Legea Vânătorii să fie dezbătută de urgență. Parlamentarii PSD Maramureș vor depune la Comisia de Agricultură amendamentele necesare pentru ca administratorilor de fonduri de vânătoare să le fie reziliate contractele în situația în care nu își îndeplinesc sarcinile de hrănire și izolare a animalelor din fond. Sper ca toți parlamentarii, indiferent de culoarea politică, să lase deoparte interesele personale și să susțină modificările legislative în interesul agricultorilor”, a conchis Zetea.
Comunitatea din Mireșu Mare se confruntă de ani de zile cu această problemă, iar mulți dintre localnici nu își mai lucrează terenurile, tocmai pentru că știu că, an de an, acestea sunt devastate de animalele sălbatice. Și primarul Ioan Mătieș s-a depasat în repetate rânduri la București pentru a cere ajutor, însă până acum nu s-a luat o hotărâre clară în acest sens. Edilul din Mireșu Mare susține că singura rezolvare este ca Legea Vânătorii să fie modificată, deoarece mistreții atacă și culturile din alte comune ale județului, iar cei doi miniștri prezenți în Maramureș au precizat că au înțeles problema existentă și vor susține inițiativa la cel mai înalt nivel.