Premierul României, Viorica Dăncilă a prezentat bilanțul primelor 6 luni de guvernare. Primul ministru a arătat că măsurile aplicate prin intermediul programului de guvernare au produs o creștere substanțială a veniturilor la bugetul de stat, iar nivelul de absorbție al fondurilor europene a ajuns, în primul semestru, la 19%, obiectivul final fiind de 25%.
Referitor la acest bilanț prezent de premierul României, vicepreședintele PSD al Regiunii de Nord-Vest, Gabriel Zetea, președinte PSD Maramureș a subliniat faptul că, gradul de absorbție a fondurilor europene pentru exercițiul financiar 2014-2020 a Uniunii Europene atinge deja 19%, iar sumele primite în acest semestru de la Uniunea Europeană se apropie de 7 miliarde de lei.
”Foarte inspirată mi se pare comparația cu perioada 2016, când Guvernul Cioloș – USR au reușit contraperformanța de a absorbi puțin peste jumătate de miliard de lei. Am spus atunci ca am avut Guvernul 0, iar cifrele reale dovedesc acest lucru. Interesant este, totuși, cum reprezentanții USR și chiar Dacian Cioloș, în persoană, au încă curajul să vorbească public despre principiile unei bune guvernări, în loc să se ascundă sub vreo piatră unde nu îi vede nimeni și să rămână acolo, până se spală de rușinea anului 2016. Guvernele PSD Grindeanu și Tudose au reușit deblocarea tuturor axelor de finanțare în 2017, iar continuitatea asigurată de politicile publice prevăzute în Programul de Guvernare face ca, în prezent, lucrurile să se miște bine în acest domeniu în care România are o mare miză pentru dezvoltare”, a declarat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.
În ceea ce privește investițiile publice, vicepreședintele PSD al Regiunii de Nord-Vest a precizat că, în acest domeniu există o creștere cu peste 50% față de primul semestru al anului trecut, iar investițiile străine directe înregistrează o creștere cu peste 65% față de aceeași perioadă a anului 2016, când din nou se poate face comparația cu Guvernul ZERO Cioloș-USR.
”Concluzia este aceea că investitorii nu se uită la televizor în aceste zile, deoarece canalele media transmit numai dezastre, crize și dezinformare. Oamenii serioși trăiesc în România reală, iar economia românească este mai atractivă de când guvernează PSD. Deschiderea europeană despre care ne vorbește dreapta românească nu se regăsește și în fapte atunci când guvernează aceștia. PSD vine apoi și repară toate greșelile pe care le fac în perioada în care conduc țara. Atitudinea fermă a PSD pentru creșterea veniturilor românilor nu descurajează investițiile, ba din contra, vedem sume mai mari care vin în țară. Rezultatele în aceste două domenii sunt încurajatoare pentru România și sunt convins că, în cazul în care vom continua acest ritm alert de creștere a economiei și suportul popular pentru politicile publice ale PSD va crește de la o lună la alta”, a conchis Gabriel Zetea, vicepreședinte PSD al Regiunii Nord Vest.
Oare mincinosii astia de la PSD ne cred asa de prosti sa-i credem?! Economia e la pamant,indicele ROBOR e la cote inimaginare,preturile carburantilor la maxim istoric,zero autostrazi,zero investitii,dar dansii ”dau raportul” despre rahatul ce l-au facut! Alooo,bai Zetea,Dancila,Dragnea – SA VA IA DRACU!!!
Da foarte relevant este primul semestru din 2016 unde s-au atras fonduri din proiecte depuse de colegul Ponta in semestrul 2 2015. Iar in primul semestru din 2017 proiecte din semestrul 2 2016 de mult huliții “tehnocrații” .Totuși sa-i creditam ca un guvern intermediar fără susținere parlamentara și cu un mandat scurt!
Dar ați reușit voi sa duceti in derizoriu funcția de prim-ministru…. oare nu va e Rușine când va uitați la Duamna Veorica?Așa trebuie sa arate un prim-ministru? Singura virtute trebuie sa fie slugărnicia?