Luni, 2 noiembrie 2020, structura metalică care leagă cele două maluri ale Someșului între Seini și Pomi și, implicit, cele două județe, Maramureș și Satu Mare, s-a îmbinat perfect. “Podul rutier peste Râul Someş, între oraşul Seini şi comuna Pomi, în punctul de trecere cu bacul” reprezintă una dintre cele mai importante pagini din istoria contemporană a localităţii Seini, pentru că deschide o nouă poartă de intrare în oraș, unind zona Codru cu Oaş.
Primii pași concreți în realizarea ”Podului Unirii”, un vis de multe decenii al locuitorilor din Seini, Maramureș și ai celor din comuna Pomi, județul Satu Mare, au început să prindă viață la începutul anului 2018, după ce contractul de finanțare în sumă de 3,4 milioane de euro a fost aprobat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), iar lucrările efective au fost demarate de câștigătorul licitației.
Gabriela Tulbure, primarul orașului Seini a declarat că este o zi foarte importantă pentru comunitate, iar această îmbinare perfectă a structurii metalice a podului peste Someș care leagă localitățile Seini și Pomi și județele Maramureș și Satu Mare i-a adus una dintre cele mai mari satisfacții profesionale.
”M-am bucurat mereu pentru reușita fiecărui proiect pe care l-am implementat în Seini, însă faptul că astăzi vedem cu ochii noștri că podul este real îmi conferă o satisfacție greu de descris în cuvinte. S-a terminat o parte din structura metalică, ceea ce permite constructorului să ajungă de pe un mal pe celălalt al Someșului. Sperăm să reușim suprabetonarea podului până la Crăciun, iar până în primăvara viitoare ne dorim să fie finalizate complet cele două benzi de circulație, trotuarele și pistele de biciclete. Podul are o lungime de 180 de metri și o lățime de 15,4 metri, din care 40 de metri sunt pe malul dinspre Seini și 40 de metri pe malul dinspre Pomi. Am fost, azi, pe pod, cu primarul din Pomi, Cosmin Krișan, dând mâna în mod simbolic pentru a sărbători punctul de cotitură în derularea investiției și pentru a marca bucuria de a vedea unite județele Maramureș și Satu Mare. Fiecare etapă ne apropie de ziua în care podul va fi folosit la justa valoare, o lucrare pe cât de utilă, pe atât de atrăgătoare din punct de vedere arhitectural”, a declarat primarul orașului Seini, Gabriela Tulbure.