Vezi VIDEO
Ziua de nastere a maestrului Dumitru Farcas se pare ca a facut diferenta in alegerea intre el si Grigore Lese pentru a fi invitat la “Zilele Maramuresului”. Cel putin asta a fost explicatia presedintelui Consiliului Judetean Maramures, Zamfir Ciceu, cand a fost intrebat care a fost motivul care a stat la baza deciziei de a nu il invita la eveniment pe primul cetatean de onoare al judetului.
Mai mult, seful administratiei judetene a explicat ca odinioara judetul Maramures a organizat in cinstea lui Grigore Lese un eveniment grandios si ca astazi a venit momentul lui Dumitru Farcas.
Pentru a nu fi tras la raspundere pentru sincopele aparute in lista artistilor care vor lua parte la “Zilele Maramuresului”, Zamfir Ciceu a aruncat pisica moarta in curtea unei institutii din subordinea Consiliului Judetean. Ansamblul Folcloric National Transilvania a fost institutia care s-a ocupat de programul artistic dedicat evenimentului organizat din bani publici. Evident, la manifestare puteau fi invitati ambii artisti, daca de organizare s-ar fi ocupat persoane competente.
Grigore Lese, ambasadorul judetului Maramures in lume, a primit anul trecut titlul de primul cetatean de onoare al judetului. Acest moment a fost, se pare, repede uitat de seful Consiliului Judetean Maramures si la editia din acest an a evenimentului “Zilele Maramuresului” artistul nu a aparut pe lista invitatilor cu toate ca este de departe cel mai prestigios ambasador al zonei noastre la nivel national si international.
“Judetul Maramures a organizat in cinstea domniei sale un eveniment grandios si apreciem munca si valoarea domniei sale ca artist. Insa Maramuresul are foarte multe valori. Duminica seara, la regalul folcloric a venit randul, in opinia noastra, a unui alt mare maramuresean sa fie numarul unu, spunem, in sufletele noastre. Alaturi de domnul Grigore Lese, care tot numarul unu este, este vorba despre maestrul Dumitru Farcas”, a declarat Zamfir Ciceu, presedintele Consiliului Judetean Maramures.
Asa se face ca Dumitru Farcas va fi punctul forte a evenimentului organizat din bani publici de catre Consiliul Judetean Maramures. Daca Grigore Lese a fost uitat de administratia judeteana nu este de mirare de ce la “Zilele Maramuresului”, un eveniment important, nu au fost invitati artistii Paula Seling sau Narcisa Suciu, cele doua ducand faima judetului chiar si peste hotare. Probabil nici cele doua artiste nu isi serbeaza ziua de nastere in luna mai…
“Am tinut sa il avem pe maestrul Dumitru Farcas alaturi de noi pentru ca Maramuresul trebuie sa ii multumeasca, Romania trebuie sa ii multumeasca pentru ca face un lobby atat de important pentru noi, ca tara, la nivel national. Eu mi-as dori ca toti artistii de valoare ai judetului Maramures sa fie de fiecare data alaturi de noi dar nu putem decat pe rand, nu putem decat cu cativa la un moment dat pentru a nu plictisi, pentru a nu fi prea lungi evenimentele”, a mai adaugat Zamfir Ciceu.
Pentru organizarea evenimentului “Zilele Maramuresului” s-au alocat din bugetul judetului 250.000 de lei. Initial, s-a disponibilizat din rezerva bugetara a Consiliului Judetean suma de 149.250 lei, iar ulterior aceasta s-a suplimentat cu alti peste 90.000 lei.
Pentru nume sonore din randul artistilor care reprezinta cu onoare Maramuresul nu s-au gasit bani, nici timp, sa nu se lungeasca evenimentele, doar pentru aceiasi vesnici dantausi care danseaza cum le canta…. ursoaica.
Sursa: Simona Vasiac