Vezi VIDEO
A patra editie a Galei sportului baimarean a avut loc azi in sala polivalenta „Lascar Pana”, la cateva ore dupa ce – in premiera pentru Baia Mare – o echipa accede in sferturile EHF Champions League. Peste 500 de sportivi si antrenorii lor au fost rasplatiti pentru performantele atinse in anul 2014 in cadrul galei organizate de primarul Catalin Chereches si Consiliul Local Baia Mare, laurii sportivi nationali si internationali castigati conferind un plus de prestigiu orasului.
– peste 500 de sportivi si antrenori, la a patra editie a Galei sportului baimarean
516 sportivi si antrenori de la 31 de cluburi si asociatii sportive au fost invitati la a patra editie a Galei sportului baimarean. Un eveniment gazduit azi de polivalenta baimareana si organizat de primarul Catalin Chereches (care a fost si moderatorul galei) si Consiliul Local Baia Mare. „Este foarte important ca noi, cei din Consiliul Local si din Primaria Baia Mare, sa ne aplecam atentia spre marea performanta. Si dumneavoastra, prin performanta pe care o realizati, sunteti un exemplu, un model care se rasfrange intr-un mod pozitiv, intr-un mod fericit, asupra intregii comunitati, dar in special asupra partii tinere a comunitatii noastre„, asa si-a inceput discursul primarul municipiului Baia Mare.
– performerii sportivi, idolii celor tineri
Si primele echipe premiate au fost tocmai cele care au adus anul trecut titluri nationale in oras, HCM – campioana la handbal feminin si CSM Stiinta – campioana la rugby. „Copiii, vazand performantele dumneavoastra, ale seniorilor, va iau drept exemplu si fiecare imbratiseaza un sport. Acest lucru trebuie dezvoltat. Sportul in scoala, in oras, pentru copii, pentru intreaga comunitate. Aceste lucruri nu se pot intampla fara un exemplu, iar modelele nu trebuie vazute la televizor, ci aici. In sala sporturilor, pe terenul de rugby, de fotbal, de atletism, la bazinul de inot. Tinerii nostri trebuie sa vada performanta la noi acasa, in Baia Mare. Trebuie ca dumneavoastra sa fiti un model pentru copii, un exemplu pentru intreaga comunitate. Si de cele mai multe ori sunteti mai mult decat atat, sunteti idoli ai celor tineri. Sunteti cei la care se uita cu foarte multa admiratie si dragoste si va privesc ca si cum ati fi niste zei. Sunteti pentru generatia tanara nu doar niste sportivi, sunteti niste oameni care ati visat si ati muncit pentru a ajunge sus si ati atins inalta performanta”, a subliniat edilul.
– Narcisa Lecusanu, invitata la gala
Invitat special al acestei gale a fost Narcisa Lecusanu, vicepresedinte al Federatiei Romane de Handbal, fosta componenta a nationale de handbal feminin a Romaniei, reprezentativa cu care, in 2005, a castigat titlul de vicecampioana mondiala. „Mie imi pare rau ca nu pot fi mai mult alaturi de fetele de la HCM. Cu unele am fost adversare, cu altele colege. Am trait multe impreuna. Stim ce inseamna emotia, stim ce inseamna performanta, stim ce inseamna dezamagirea. De fiecare data sunt singura ca ati asteptat de la ele rezultate pozitive. Dar toata lumea trebuie sa inteleaga ca sportul nu poate sa iti aduca numai satisfactii. Iti aduce si neplaceri, si accidentari. Eu zic ca atunci cand sportivii nostri sunt jos, atunci nu e nevoie sa ii criticam: ei stiu ca sunt jos. Atunci sunt cele mai bune momente pentru a-i ridica si a le demonstra cat sunt de importanti pentru noi. Din punctul meu de vedere acesta este un lucru foarte important pentru toti sportivii, indiferent de sportul practicat”, a declarat fostul centru.
– un proiect zace in sertare din cauza celor de la Ministerul Tineretului si Sportului
Si chiar daca momentele festive sunt, de cele mai multe ori, ocolite de sentimente negative, primarul Catalin Chereches a profitat de rezultatele atletilor baimareni (care numai ei stiu in ce conditii se antreneaza si reusesc, cu toate acestea, sa vina acasa cu medalii), pentru a reaminti ca un proiect al municipalitatii cu privire la construirea unui complex sportiv si de agrement extrem de modern sta inca in sertare din cauza Ministerului Tineretului si Sportului. „De trei ani de zile nu reusim sa dezvoltam o baza sportiva asa cum baimarenii ar merita. Pentru ca nu vorbim doar despre sportul de performanta, ci si despre baimarenii care isi doresc sa faca pur si simplu miscare. Cei de la Ministerul Tineretului si Sportului nu inteleg ca nu vorbim aici doar de o pista de atletism si de a crea conditii minimale, ci noi dorim sa generam un proiect amplu prin care sa dezvoltam tot ce inseamna zona de inot, sala polivalenta, teren de rugby multifunctional, teren de atletism, skatepark, locuri de joaca, zone de catarare – asta mi-as fi dorit. Ei au inteles ca e bine sa ne dea doar terenul de atletism, sala polivalenta, ca sa carpim in continuare. Eu nu sunt omul care sa carpesc lucrurile. Eu vreau sa facem o baza sportiva in centrul municipiului de care sa se poata folosi si sportivii de performanta, dar si simplii baimareni, un centru care sa poata gazdui manifestari prestigioase chiar la nivel international. Sunt convins ca pas cu pas vom face acest proiect si ne vom realiza acest vis!”, a spus Catalin Chereches.
– Catalin Chereches: „Voi sunteti pentru oras emblema noastra”
Fondul de premiere in cadrul galei de azi s-a ridicat la suma de 350.132 lei. Mai bine de doua ore a durat gala, care a adunat la un loc performeri din foarte multe sporturi, numarul mare al invitatilor premiati, precum si diversitatea ramurilor sportive in care au atins performanta in 2014 dovedind, inca o data, ca Baia Mare este din nou „o alta capitala a sportului romanesc”. „Vreau sa va multumesc pentru ceea ce faceti pentru oras, pentru Romania, pentru bucuria si emotia pe care ni le furnizati de fiecare data. Voi sunteti pentru oras emblema noastra. Voi sunteti, fiecare dintre dumneavoastra, picatura de sange care face acest oras sa pulseze. Vreau sa va multumesc si sa va felicit„, a concluzionat Catalin Chereches.
Sursa: Ramona-Ioana Pop