Vezi VIDEO
Cei mai buni sportivi baimareni ai anului 2012, alaturi de antrenorii lor, vor fi maine protagonistii editiei a doua a Galei Sportului Baimarean, un eveniment in cadrul caruia plicuri cu bani, diplome si flori vor recompensa cele mai importante performante atinse in anul precedent. „Aceste premii au fost acordate in fiecare an, dar eu consider ca nu e destul sa-i pui sportivului banii intr-un plic si sa il trimiti la casierie sa semneze. Trebuie sa il scoti in evidenta”, a marturisit primarul Catalin Chereches pentru eMaramures, acesta lasand sa se inteleaga ca – in gala de maine – pe langa sportivi care aduc azi glorie orasului vor fi prezenti la eveniment si performeri din perioada in care Baia Mare era „o alta capitala a sportului romanesc”.
De la ora 12.00, maine, in sala de sport a Universitatii de Nord va avea loc a doua editie a Galei Sportului Baimarean, prilej cu care vor fi premiati sportivii care au atins performante remarcabile in anul 2012, atat la sporturi individuale, cat si cu echipa, precum si antrenorii acestora. 325.000 lei – aceasta este suma aprobata de consilierii locali baimareni pentru organizarea evenimentului.
„Exista o grila de premiere pentru performantele atinse de sportivi. Aceste premii au fost acordate in fiecare an, dar eu consider ca nu e destul sa-i pui sportivului banii intr-un plic si sa il trimiti la casierie sa semneze. Trebuie sa il scoti in evidenta. Trebuie sa prezinti orasului performanta acestuia pentru ca, in mare parte, cluburile sunt finantate din bugetul local: baimarenii finanteaza in buna parte aceste performante. Si e important sa stie pentru ce fel de rezultate s-au cheltuit banii din bugetul local”, a mentionat pentru eMaramures Catalin Chereches, primarul municipiului Baia Mare.
In acest an, pe lista de premiere figureaza 488 de sportivi si 66 de antrenori, provenind de la 26 de cluburi si asociatii sportive.
„Mai mult decat atat, finantarea sportului nu este ceva ce tine doar de a oferi un loc de munca unui sportiv. Tine de spectacol, tine de glorie, tine de emotie si, din acest motiv, numai inalta performanta certifica intr-adevar ca banii au fost investiti bine. E important sa-i incurajam si pe cei foarte tineri, de la cluburile de copii si juniori, si pe cei din zona sportului profesionist, dar si sa nu-i uitam pe cei care au facut performanta in trecut si au adus prestigiu orasului nostru„, a mai adaugat primarul.
La prima editie, care a avut loc anul trecut, 315 sportivi si 49 de antrenori, provenind de la 19 cluburi, au primit diplome si premii individuale in bani pentru performantele obtinute in 2011, alte 17 cluburi si asociatii sportive fiind recompensate cu diplome de onoare. Pentru eveniment Consiliul Local Baia Mare a alocat in 2012 suma de 200.000 lei.
Gala Sportului Baimarean, editia 2013, este un eveniment inclus in a doua editie a sarbatorii „Primavara Baimareana”, organizata de primarul Catalin Chereches si Consiliul Local al Municipiului Baia Mare.
Sursa: Ramona-Ioana Pop