O misterioasă gaură neagră apărută în solul galben-brun al deșertului, în estul Yemenului, pare o adevărată minune inexplicabilă a naturii și tocmai de aceea este înconjurată de povești cu demoni și spirite malefice. Puțul Barhout, cunoscut și sub numele de „Fântâna iadului” sau „Gura iadului”, îi fascinează pe oamenii de știință, care încă nu au explicații clare pentru originea sa.
La aproximativ 1.300 de kilometri est de capitala Sanaa, în apropiere de granița cu Omanul, puțul Barhout este o gaură naturală uriașă, apărută în deșertul din provincia yemenită Al-Mahra, la Hadhramaut. Are o lățime de 30 de metri și o adâncime estimată între 100 și 250 de metri.
Gaura, supranumită „Gura iadului”, ar fi de fapt, conform folclorului local, o închisoare pentru demoni, superstiție întărită de mirosurile grele emanate din adâncurile sale.
Prin gaură pătrunde prea puțină lumină solară și nu se poate vedea mare lucru de pe margine, cu excepția păsărilor care intră și ies din adâncuri. Superstițiile locale spun că obiectele din apropierea găurii sunt pur și simplu „supte” de ea.
De-a lungul secolelor, au circulat povești despre „duhuri”, spirite rele care ar trăi în această gaură și despre faptul că „Fântâna iadului” ar reprezenta o amenințare pentru viața de pe Pământ.
Ce spun geologii locali
Oficialii yemeniți spun că nu știu ce se află acolo jos.
„Este foarte adâncă, nu am ajuns niciodată pe fundul ei, este prea puțin oxigen și nu există ventilație”, spune Salah Babhair, directorul general al autorității locale pentru studii geologice și resurse minerale. „Am mers să inspectăm zona și am intrat în puț. Am ajuns la o adâncime de peste 50-60 de metri și am observat lucruri stranii în interior. Am simțit și un miros ciudat… Este foarte misterios totul”, subliniază geologul.
Salah Babhair estimează că puțul are o vechime de „milioane și milioane” de ani. „Aceste locuri au nevoie de mai mult studiu, de cercetări și investigații”, spune el. Deocamdată, camerele video care au fost introduse înăuntru nu au putut aduce informații relevante, din lipsa luminii suficiente.
De teama unui blestem, mulți localnici evită să se apropie de această imensă gaură și ezită chiar și să vorbească despre ea, într-o țară greu încercată de tragedii. Din 2014, Yemenul este devastat de un război civil între guvern și rebelii houthi, care a aruncat populația în cel mai grav dezastru umanitar din lume, potrivit ONU.
Care ar putea fi explicațiile
Unii s-au întrebat dacă această gaură din Yemen nu este un tip de fenomen geologic asemănător craterelor apărute în Siberia în ultimul deceniu. Și acolo există o „poartă a iadului”. Oamenii de știință spun însă că în cazul Siberiei, este vorba despre topirea permafrostului și de gazele, în special metan, care ies la suprafață cauzând „explozii” ale solului.
Aceste găuri adânci care apar în sol pot fi cauzate și de o serie de activități umane – foraje, minerit, construcții.
Chris Fogwill, profesor la Universitatea Keele, crede că gaura din Yemen este mai degrabă cauzată de eroziunea calcarului sau de mișcărea sărurilor (saramurii) geologice. Marginile ei sugerează că nu este nouă, confirmă specialistul.
Alte teorii spun că ar putea fi vorba despre un „supervulcan” ce ar putea erupe la un moment dat.
Sursă: www.digi24.ro