Vezi VIDEO
La 20 iunie 2014, are loc lansarea, pentru Europa, a jocului MotoGP 14, dezvoltat de studioul milanez Milestone S.r.l. Titlul este disponibil pentru platformele Microsoft Windows, PlayStation 3, PlayStation Vita si Xbox 360. Este lansata si versiunea dedicata detinatorilor de PlayStation 4, ceea ce reprezinta debutul seriei MotoGP pe consolele de ultima generatie, precum si primul joc pentru acestea realizat de Milestone.
La 10 iunie, cei de la Milestone au anuntat ca jocul va fi disponibil pe teritoriul Nord-American incepand cu luna septembrie a acestui an, distribuit, aici, de Bandai Namco Games.
Jocul va cuprinde toate echipele, sportivii (in numar de peste o suta) si cele 18 circuite prezente in editia 2014 a Campionatului MotoGP World. Sunt incluse trei clase: Moto3, Moto2 si MotoGP. Titlul se doreste un progres fata de predecesorul sau, MotoGP 13, venind nu doar cu un motor audio si video nou, ci si cu imbunatatirea elementelor de gameplay care i-au fost reprosate jocului de anul trecut. In privinta graficii, s-a lucrat mult in special la efectele de lumina si umbre, pentru a oferi jucatorului o experienta cat mai apropiata de cea de pe circuitul de curse.
MotoGP14 contine atat single-player, cat si multiplayer. Primul include moduri Time Attack, Grand Prix, Championship, Career si, in premiera, Scenario Mode, unde pilotii virtuali se confrunta cu diverse situatii create in functie de performantele si evolutia lor de-a lungul jocului. Modul Cariera va fi similar cu cel din restul titlurilor seriei. Jucatorul isi va putea alege aspectul personajului controlat si al motocicletelor sale, va trebui sa incheie contracte avantajoase cu diversi sponsori, sa imbunatateasca performantele tehnice ale bolidului sau, precum si sa interactioneze cu fanii si presa.
Partea de multiplayer strange in acelasi lobby un numar maxim de 12 jucatori online. Este disponibil si un mod de local multiplayer, unde vor putea concura doar doi piloti. Tipurile de intreceri sunt Grand Prix, Championship, Sprint Season si Split Battle.
Studioul Milestone S.r.l. a fost fondat in 1994 de Antonio Farina. Initial numit Graffiti, si-a dobandit actualul nume in 1996. Cele mai de succes francize create de italieni au fost Superbike si WRC FIA. Sub vechea titulatura au aparut jocurile Super Loopz (1994) pentru SNES; Iron Assault (1995) pentru MS-DOS si Screamer (1995), tot pentru MS-DOS. Primul joc sub noua titulatura a fost Screamer 2 (1996). In 2013, Milestone a creat trei jocuri multi-platform: MotoGP 13, WRC 4 FIA World Rally Championship, WRC Powerslide. Un al patrulea joc, WRC Shakedown Edition, a fost dedicat exclusiv utilizatorilor de iOS. Seria MotoGP a debutat in 2007, jocul de atunci fiind disponibil doar pentru PlayStation 2.
Sursa: Agerpres