Vezi VIDEO
Dupa ce Mos Craciun i-a adus un nou contract cu Pandurii Targu Jiu, fotbalistul sighetean Alexandru Vlad spera la un parcurs bun in Liga I cu formatia gorjeana. Alexandru Vlad a declarat pentru eMaramures ca are mare incredere in echipa care l-a lansat in primul esalon si alaturi de care va juca pana in 2016, conform intelegerii dintre fundas si clubul sportiv din Targu Jiu. Sigheteanul priveste cu optimism anul 2013. Isi doreste sa dea tot ce poate pe teren, alaturi de colegii lui de la Pandurii Targu Jiu, pentru ca – la final de campionat – sa ii umple de mandrie pe suporterii echipei gorjene.
In fiecare an, fotbalistul originar din Sighetu Marmatiei revine acasa, in Maramures, de Craciun. Sarbatoarea a fost frumoasa si in 2012, nu numai pentru ca Alexandru Vlad a fost in mijlocul celor dragi, dar si pentru ca a semnat un contract nou cu echipa sa, Pandurii Targu Jiu. „E echipa care m-a lansat in primul esalon. Desi am fost incepator si am mai gresit, mi s-au oferit foarte multe oportunitati, multe sanse si am ajuns sa ma integrez foarte bine. Antrenorul a avut mare incredere in mine de la inceput si sper ca relatia noastra sa continue tot asa”, a declarat pentru eMaramures fotbalistul sighetean.
Chiar daca in momentul de fata Pandurii ocupa pozitia a patra in clasamentul Ligii I, fundasul crede in sansa lor de a fi pe podiumul editiei 2012-2013. „Daca jucam in continuare, daca vom fi un colectiv unit si ramanem toti, eu zic ca avem sanse sa prindem podiumul. Daca nu, o sa ramanem in primele patru si ajungem in Europa League”, a spus Alexandru Vlad.
Aceasta nu este singura dorinta a fotbalistului marturisita pentru eMaramures: „Imi doresc sa ajung cat mai repede la echipa nationala”.
Cu optimism se uita spre fotbalul din Romania („Eu zic ca fotbalul romanesc este in crestere, desi unele echipe au probleme financiare”), optimism care se cam spulbera cand Alexandru Vlad se uita spre fotbalul din Maramures: „Nu stiu, probabil ca cei din Baia Mare nu sprijina destul de mult fotbalul sau sportul aici, in judet, la noi. Cel mai bun sfat pentru tinerele talente e sa plece la o varsta cat mai frageda pentru ca au multe mai multe optiuni. Daca raman aici eu zic ca e foarte greu”, a considerat Alexandru Vlad.
Maramureseanul a plecat de acasa in 2004, ajungand mai intai la Scoala de Fotbalul Ardealul din Cluj, acolo unde a ramas pana in 2008, cand a fost solicitat de CSM Ramnicu Valcea. Din 2009 a evoluat pentru International Curtea de Arges, pentru ca – un an mai tarziu – sa ajunga la Sageata Navodari. De anul trecut joaca la echipa antrenata de Petre Grigoras, urmand sa evolueze pentru Pandurii Targu Jiu pana in 2016.
La inceput de an, fotbalistul a adresat un mesaj tuturor maramuresenilor care ii urmaresc parcursul: „Sa aiba un an nou fericit, plin de impliniri, sanatate si numai bine”.
Alexandru Vlad
Data nasterii: 6 decembrie 1989
Locul nasterii: Sighetu Marmatiei
Activitate sportiva:
2004 – 2008 Scoala de Fotbal Ardealul Cluj, antrenor Mihai Georgescu
2008 – 2009 CSM Ramnicu Valcea, antenor Marian Bondrea
2009 – 2010 International Curtea de Arges, antrenor Stefan Stoica
2010 – 2011 Sageata Navodari, antrenor Aurel Sunda
2011 – prezent Pandurii Targu Jiu, antrenor Petre Grigoras
Sursa: Diana Grad