Politicienii romani au postat pe paginile de pe retelele de socializare mesaje si urari pentru romani pentru anul 2015.
Presedintele Klaus Iohannis, a transmis, miercuri, mesajul de Anul Nou, in care a afirmat ca ar vrea ca 2015 sa fie inceputul acelei Romanii a normalitatii pe care cu totii ne-o dorim si ca de acum inainte sa nu fie nevoie de zile speciale pentru incredere si speranta.
”Dragi romani din tara si din strainatate, Incheiem un an care ne-a adus provocari si schimbari. Incepem un an nou in care va trebui sa construim temeinic, pentru ca speranta sa devina realitate. Si o vom face impreuna”, afirma presedintele Klaus Iohannis in mesajul postat pe site-ul Administratiei Prezidentiale si pe pagina sa de Facebook.
Potrivit lui Iohannis, ”de Sarbatori, suntem mai buni unii cu altii, avem mai mult timp pentru cei care trec prin greutati, avem si mai multa incredere si speranta in viitor si lasam la o parte ce ne desparte si pastram ceea ce ne uneste”.
”Gandul meu se indreapta azi catre voi toti, concetatenii mei de pretutindeni. Catre cei mai tineri, care isi doresc un viitor mai bun in tara noastra. Catre cei care, prin munca si initiativa lor, duc Romania inainte. Catre parintii si bunicii nostri, care ne-au croit un drum in viata. Gandul meu se indreapta azi catre cei care slujesc sub drapelul Romaniei si al aliatilor nostri si ne fac cinste. Si catre cei pentru care Romania inseamna «acasa», oriunde s-ar afla”, se mentioneaza in mesaj.
Presedintele transmite cu acest prilej dorinta sa, pentru noul an: ”As vrea ca de acum inainte sa nu fie nevoie de zile speciale pentru incredere si speranta. As vrea ca 2015 sa fie inceputul acelei Romanii a normalitatii pe care cu totii ne-o dorim!”
Seful statului isi incheie mesajul cu urarea ”Sarbatori fericite si «La multi ani»!”.
Fostul presedinte Traian Basescu a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj pentru ”toti basistii”:
”Tuturor „basistilor” si prietenilor paginii le doresc un an 2015 cu sanatate, bucurii si prieteni adevarati, alaturi de cei dragi.
Si inca ceva : pe noi TARA se poate bizui.”
Premierul Victor Ponta a transmis un scurt mesaj de Anul Nou, in care ureaza La Multi Ani tuturor, precizand ca este vorba de cei care au sau nu Facebook, precum si de cei care „ne simpatizeaza”, si de cei care „ne urasc”, adaugand ca in mod sigur anul viitor va fi unul bun.
„La multi ani tuturor – si cei care au Facebook si celor care nu au, si celor care ne simpatizeaza si celor care ne urasc! Sigur 2015 va fi un an bun!”, scrie Ponta pe Facebook.
El isi insoteste mesajul cu o fotografie in care apare alaturi de familie.
Presedintele PMP, Elena Udrea, a postat pe Facebook o fotografie in care apare un brad realizat din becuri colorate si mesajul ”Happy New Year 2015”.
Elena Udrea a postat si o urare pentru cei care isi sarbatoresc ziua onomastica de Sfantul Vasile.
Presedintele PNL, Alina Gorghiu, spune pe pagina sa de Facebook ca ”paseste in noul an cu increderea ca se poate”.
”2014 a fost un an al grelelor incercari, cu multe provocari, dar si al marilor victorii. Un an istoric pentru PNL, dar si pentru Romania. Pasesc in noul an cu increderea ca se poate, ca suntem puternici pentru a infrunta tot ce va fi sa fie, dar si responsabili pentru a ne asuma viitorul. In aceste ultime ore, le doresc tuturor petrecere placuta si sa ne auzim sanatosi in anul 2015.
La multi ani!”
Fostul presedinte al PSD, Mircea Geoana, le ureaza romanilor ca in 2015 ”speranta sa se transforme in realitate”. Mesajul este insotit de o fotografie cu colindatori.
”Un nou an aduce de fiecare data speranta unui nou inceput. Va urez, dragii mei romani, ca in 2015 speranta mereu amanata sa se transforme in realitate! Intr-o viata mai buna, in mai multa incredere, omenie si dragoste pentru cei dragi de langa noi, pentru toti cei de acasa si de departe, romanii raspanditi in toate colturile lumii!
Un An Nou fericit si plin de impliniri!”
Sursa: Mediafax