Masina in care se aflau cei trei a scapat de sub control dupa ce conducatorului auto i s-a facut rau la volan. El si-a pierdut cunostinta pentru o scurta perioada de timp, iar pasagera din dreaptasa nu a mai apucat sa faca nimic pentru a redresa Dacia in care se afla.
Autoturismul a trecut printr-un gard si s-a oprit in curtea unei gospodarii, zgomotul produs alertandu-i pe proprietarii, dar si pe vecinii acestora. Oamenii au iesit la porti in graba, iar cativa localnici au sarit sa acorde ajutor pasagerilor.
Ioan Petric, un amic al soferului, a declarat ca acesta nu avea voie sa se urce la volan, medicii interzicandu-i sa conduca pe durata tratamentului medicamentos care i l-au prescris. Incalcarea interdictiei putea sa ii fie fatala atat barbatului de la volan, cat si celor doua femei care erau in masina.
Din fericire, accidentul a fost destul de usor. Ranitii au fost transportati cu o ambulanta la Spitalul Judetean de Urgenta Baia Mare, unde au fost supusi investigatiilor de specialitate. Potrivit medicilor, starea de sanatate a acestora nu este grava.
Sursa: Vasile Dale