Liderii USR-PLUS au ajuns la Parlament, acolo unde se vor întâlni cu cei de la AUR, iar împreună vor merge la Senat pentru a depune moțiunea de cenzură. Cele două grupuri parlamentare au numărul necesar de semnături, asta pentru că ar avea nevoie de 117 semnături, iar cele două formațiuni au 123 de parlamentari.
Parlamentarii USR PLUS și AUR au depus vineri, 3 septembrie, o moțiune de cenzură împotriva guvernului Cîțu după ce negocierile din interiorul coaliției de guvernare au eșuat.
Reprezentanții PSD au transmis mai multe mesaje publice despre criza din interiorul alianței de guvernare. USR PLUS este tot mai penibil, nu s-au înțeles pe bani și funcții, bateți câmpii, sunt mesajele social democraților care au anunțat că vor susține orice moțiune de cenzură, anunță Mediafax.
„USR PLUS este tot mai penibil jucând în piesa «Adio, dar rămân cu tine»! Ar demite guvernul Cîțu, dar ar rămâne ei în Palatul Victoria. Domnilor de la USR PLUS, PSD vă transmite clar: votăm orice moțiune care are ca scop căderea guvernului Cîțu. Însă, mare atenție, și voi faceți parte din acest Guvern! Deci, voi votați?”. (Marius Constantin Budăi, deputat)
„Dan Barna, tot PSD e de vină? Pentru că voi nu v-ați înțeles pe bani și funcții? Sau asta e strategia voastră, să supărați atât de tare PSD astfel încât să nu voteze? Vă dau o veste proastă! Puteți bate câmpii oricât, individual sau organizat, însă PSD va vota orice moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu! Ceea ce nu este valabil și pentru voi, nu?“. (Sorin Grindeanu, vicepreședinte PSD)