Reproducem, asa cum sunt, pasajele din rechizitoriu care fac referire la declaratiile date de cei opt oameni de afaceri si politicieni si in care este pomenit numele directorului de la Gazeta de Maramures. Reproducerea este integrala, conform rechizitoriului, si in ordinea in care au fost enumerate de procurorii DIICOT.
George Pop – membru din partea PD al Consiliului Local Baia Mare
La sfarsitul anului 2004, partea vatamata POP GEORGE a fost cautata de catre inculpatul DAN PARCALAB de la Gazeta de Maramures. Inculpatul i-a cerut partii vatamate sa sponsorizeze ziarul, dar aceasta l-a refuzat deoarece situatia financiara a societatii pe care o detine nu-i permitea sa faca acest lucru.
Partea vatamata i-a oferit inculpatului posibilitatea organizarii unei mese festive in restaurantul pe care il detine, propunere care l-a nemultumit pe inculpat si i-a spus ca el nu are nevoie de mancare, ci de bani.
In cursul discutiei inculpatul DAN PARCALAB i-a spus partii vatamate ca daca ii sponsorizeaza va scrie de bine despre ea, iar daca nu da bani, nu se stie ce se va intampla in viitor.
Intrucat partea vatamata a refuzat sa plateasca, impotriva acesteia a fost declansata o campanie denigratoare in Gazeta de Maramures. Ulterior, partea vatamata a avut o discutie cu un ziarist de la cotidianul respectiv intrebandu-l despre articolele mincinoase si denigratoare. Acesta i-a spus ca trebuie sa discute cu conducerea cotidianului, mai precis, cu inculpatul Parcalab Calin Dan.
Partea vatamata arata ca din discutiile avute cu diferite persoane publice sau oameni de afaceri din jud. Maramures a aflat ca Gazeta de Maramures practica santajul, pentru a determina persoane fizice sau juridice sa incheie contracte de publicitate sau sa dea sume de bani.
Partea vatamata a mai declarat ca inculpatul DAN PARCALAB obtinea informatiile pentru santajarea diferitelor persoane de la diferite institutii publice si datorita legaturilor pe care le avea cu angajatii sau sefii din cadrul acestora.
Partea vatamata POP GEORGE solicita tragerea la raspundere penala a membrilor grupului infractional si se constituie parte civila in cauza cu o suma pe care o va preciza in instanta.
Sursa: eMM