Preşedintele AUR George Simion a afirmat, sâmbătă într-un discurs susţinut la Universitatea de Vară Izvoru Mureşului, că ceea ce face statul român în privinţa cerealelor din Ucraina ori este prostie, ori este trădare pentru că în timp ce statele din jurul României sistează importurile, statul român le dublează.
„Victor Ponta, în calitate de consilier economic al Primului Ministru, ar putea foarte bine să îl sfătuiască pe primul ministru să ceară ceva în schimb, măcar pentru dublarea cotelor de cereale. E de noaptea minţii! Eu unul nu pot să-mi imaginez: ori eşti prost, ori eşti trădător dacă faci aşa ceva. Toate ţările din jur: Slovacia, Bulgaria, Polonia sistează, tu dublezi. Ai tu infrastructură? Nu portuară, că nu ai, şi nu primeşti investiţii. Măcar să îţi dezvolţi infrastructura, cu ocazia asta: feroviară, portuară şi aşa mai departe. Adică să profiţi de ocazie, să creşti şi România”, a afirmat George Simion, sâmbătă la Izvoru Mureşului.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri într-o declaraţie de presă comună cu premierul Ucrainei Denîs Şmîhal, că România plănuieşte în perioada următoare să dubleze volumul tranzitului de cereale prin România de la 2 milioane de tone pe lună cât este în prezent la 4 milioane de tone pe lună. „Prin România tranzitează în prezent aproape 60% din volumul total al exporturilor de cereale din Ucraina”, a adăugat Ciolacu.