Georgiana Lobonț este în stare de șoc după moartea cumplită a tânărului violonist Gabi Stângău.
Tânărul violonist Gabi Stângău a murit la vârsta de 32 de ani într-un accident cumplit în județul Maramureș după ce a intrat cu ATV-ul într-un șanț și s-a lovit cu capul de un gard metalic.
Accidentul a avut loc sâmbătă, 17 februarie, în jurul orei 14:00, în localitatea Dumbrăviţa din judeţul Maramureş.
Polițiștii spun că tânărul „în timp ce conducea un ATV ar fi pierdut controlul direcţiei de deplasare, a intrat într-un şanţ situat pe partea dreaptă a direcţiei de mers şi s-a oprit în gardul metalic al unui imobil”.
În urma impactului, bărbatul a murit pe loc. Cu doar câteva ore înainte să moară, tânărul a postat o poză pe rețelele de socializare în care apărea pe ATV.
Cântăreața Georgiana Lobonț a transmis un mesaj emoționant legat de moartea tânărului Gabi.
„O mare tragedie… sunt marcată de vestea asta…colegul nostru Gabi Stângău, un ceteraș extrem de bun și talentat din Maramureș azi a plecat dintre noi. Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace. Ai fost un om deosebit și scriu asta pentru că mi-ai dat o mână de ajutor atunci când am avut nevoie. Nu am cuvinte. Condoleanțe familiei”, a fost mesajul Georgianei Lobonț publicat pe o rețea de socializare.