Darius Valcov, aflat in arest preventiv, dupa ce a fost trimis in judecata pentru trafic de influenta, spalare de bani si operatiuni financiare sau acte de comert incompatibile cu functiile de primar, senator si ministru, si-a trimis, luni, demisia din functia de parlamentar, la Senat.
Darius Valcov este senator din 2012, unde a fost ales in colegiul uninominal 1 din Circumscriptia electorala nr.30 Olt.
Demisia lui Valcov a fost depusa la Secretariatul Senatului, potrivit secretarului institutiei, Ion Vargau.
Plenul Senatului urmeaza sa ia act de demisia acestuia si de vacantarea postului de senator.
Avocata lui Darius Valcov anunta, pe 7 aprilie, in ziua in care procurorii DNA au cerut instantei supreme emiterea unui nou mandat de arestare preventiva pe numele fostului ministru al Finantelor, ca acesta a demisionat din functia de parlamentar.
„Demisia domnului Valcov este un act politic”, spunea la acel moment Lucia Furtuna, avocata lui Valcov.
Cu toate acestea, demisia efectiva a fost trimisa abia luni la Biroul Permanent al Senatului, la distanta de o luna si jumatate de la anuntul facut de avocata lui Valcov.
Darius Valcov, aflat in arest preventiv, a fost trimis in judecata de procurorii DNA, care il acuza de trafic de influenta, spalare de bani si operatiuni financiare sau acte de comert incompatibile cu functiile ocupa de acesta, de primar, senator si ministru.
In acelasi dosar, procurorii DNA l-au trimis in judecata, in stare de arest la domiciliu, pe Minel Florin Prina, fost primar al municipiului Slatina, pentru complicitate la trafic de influenta si complicitate la spalare de bani.
Omul de afaceri Lucian Petrut Susala va fi judecat pentru complicitate la trafic de influenta, complicitate la spalare de bani si complicitate la fals in inscrisuri sub semnatura privata.
De asemenea, Petre Bogdan Timofte si Constantin Cristian Tomescu au fost trimisi in judecata, cu masura controlului judiciar, acestia fiind acuzati de complicitate la trafic de influenta, spalare de bani si fals in inscrisuri sub semnatura privata.
Potrivit rechizitoriului trimis instantei, in 2009, administratorul unei societati comerciale i-a cerut lui Darius Valcov, care atunci era primar al municipiului Slatina, sa intervina la factori de decizie de la SC Compania de Apa Olt SA, pentru a castiga licitatii de lucrari pentru obiective din Slatina, Scornicesti, Piatra Olt si Draganesti. In schimbul interventiei sale, omul de afaceri i-ar fi promis lui Darius Valcov ca ii da 20 la suta din valoarea sumelor incasate (fara TVA) din contractele de executie a lucrarilor.
Darius Valcov mai este acuzat ca, in perioada aprilie-decembrie 2011, a primit de la omul de afaceri, prin intermediul fostului primar Minel Florin Prina, suma totala de 2,5 milioane de lei, in cinci transe a cate 500.000 de lei, banii fiind dati lui Prina, in municipiul Slatina.
Valcov ar mai fi primit, in perioada 2012- 2013, de la omul de afaceri, prin intermediul mai multor firme, suma de 3.080.000 de lei.
Darius Valcov mai este acuzat si ca, incepand din 2011, a efectuat operatiuni financiare sau acte de comert incompatibile cu functiile de primar, senator si ministru, utilizand informatii detinute in virtutea acestora, in legatura cu sapte firme pe care le detine in fapt si pe care le administreaza, prin interpusi, obtinand astfel foloase de 2.272.200 de lei.
Potrivit anchetatorilor, Darius Valcov ar fi obtinut mai multe bunuri, intre care trei lingouri de aur, care cantaresc in total trei kilograme, un tablou cu rama aurie, inscriptionat Renoir, un tablou inscriptionat Jean Cocteau si o pictura pe lemn, inscriptionata Aurel Acasandrei, precum si sumele de 90.000 de dolari si 1.323.850 de lei.
Anchetatorii sustin ca banii si bunurile au fost depozitate intr-un seif. Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX ca seiful se afla in casa deputatului PSD Daniel Barbulescu, prieten al fostului ministru al Finantelor.
Procurorii au pus sechestru asigurator pe trei lingouri din aur, in valoare de 465.355 de lei, 172 de opere de arta, in valoare de 2.558.658 de lei, 63.010 de lire sterline, 290.334 de euro si 73.077 de dolari. De asemenea, a fost instituit sechestrul asigurator prin poprirea sumelor de 90.000 de dolari, 1.322.950 de lei si 600.000 de lei.
„Toate aceste bunuri si sume de bani au ajuns in posesia inculpatului Valcov Darius Bogdan, cu exceptia sumei de 600.000 lei care a ramas in contul unei societati comerciale”, au precizat anchetatorii.
Darius Valcov a stat in arest la domiciliu din 26 martie pana in 2 aprilie, cand a fost arestat preventiv.
Procurorii DNA au facut, in 26 martie, sase perchezitii in localitati din judetul Olt, in municipiul Slatina si in Bucuresti, fiind cautate tablourile care ar fi fost achizitionate de Darius Valcov, prin interpusi, de la case celebre de licitatii, cu bani presupus obtinuti din fapte de coruptie. In urma perchezitiilor, anchetatorii au gasit 101 tablouri, pe care figureaza semnatura unor pictori celebri, cum ar fi Pablo Picasso (doua gravuri si un desen in carbune), Andy Warhol, Nicolae Tonitza, Stefan Luchian, Gheorghe Petrascu, Constantin Piliuta, Corneliu Baba, Horia Bernea sau Octav Bancila, potrivit DNA.
Darius Valcov a avut doua mandate de primar la Slatina, din 2004 pana in 2012. In 27 martie 2012, Darius Valcov si-a anuntat demisia din PDL, partid al carui membru a fost din anul 2000. Astfel, el a fost eliberat din functia de primar in 28 martie 2012, printr-un ordin al prefectului. La alegerile din iunie 2012, Darius Valcov a fost reales primar al Slatinei cu peste 80 la suta din voturi, dar a renuntat la functie cateva luni mai tarziu, respectiv in decembrie 2012, cand a fost ales senator de Olt din partea PSD.
Din august 2014 si pana in decembrie 2014, Darius Valcov a fost ministru delegat pentru Buget, iar de la sfarsitul anului trecut si pana in 20 martie 2015 a fost ministru al Finantelor Publice
Sursa: Mediafax