Soprana Roxana Briban, in varsta de 39 de ani, s-a sinucis sambata dupa-masa in casa ei din Bucuresti, a declarat Alexandru Briban, sotul artistei, care a precizat ca aceasta a suferit un soc dupa ce a fost data afara de la Opera Nationala din Bucuresti, in 2009.
„Ieri dupa-masa, eu am fost la cumparaturi si cand m-am intors am gasit usa incheiata, cu cheile in usa, pe dinauntru. Am intrat pe geam si am gasit-o in cada, cu venele taiate, cu trei pungi legate cu scotch in jurul gatului. Nu avea puls, nu respira, a venit echipa SMURD care a incercat sa o resusciteze, dar nu a reusit”, a explicat Alexandru Briban.
El a precizat ca soprana a suferit o depresie dupa ce a fost data afara de la Opera Nationala Bucuresti in 2009. „A suferit un soc. Pe directorul de la Opera Nationala Bucuresti nu-l mai interesa, desi avea una dintre cele mai bune voci si o cariera internationala. A suferit foarte mult atunci”, a spus Alexandru Briban.
Acesta a mai spus ca sotia lui nu era la prima tentativa de sinucidere si ca urma un tratament. „A fost la doctori, se mai linistise. A mai avut tentative de sinucidere, dar nu de acest gen. Am putut sa o salvez de fiecare data”, a mai spus Alexandru Briban.
El a precizat ca si contractele de colaborator pe care soprana le avea la Opera din Viena s-au incheiat odata cu plecarea de la conducerea institutiei a lui Ioan Holender.
„A fost una dintre cele mai bune soprane, cu o voce deosebita. Este cumplit ce s-a intamplat”, a spus Alexandru Briban.
In prezent, trupul sopranei este la Institutul National de Medicina Legala, unde a fost depus sambata, la ora 22.00, potrivit lui Alexandru Briban.
Bogdan Oprita, coordonatorul SMURD Bucuresti, a declarat pentru ca echipa SMURD a constatat sambata decesul Roxanei Briban.
In anul 2009, soprana Roxana Briban si-a dat demisia de la Opera Nationala Bucuresti, unde lucra din anul 2000, dupa cum a declarat Catalin Ionescu Arbore, directorul institutiei. Acesta a spus ca nu detine nicio informatie despre moartea Roxanei Briban.
Potrivit site-ului personal, Roxana Briban s-a dedicat vietii muzicale de la varsta de sase ani, prin studiul viorii si cel al cantecului, devenind in scurt timp solista a Corului de Copii al Radiodifuziunii Romane, cu care a sustinut peste 300 de concerte in tara si in strainatate.
Absolventa a Universitatii de Muzica din Bucuresti, in anul 2000, laureata a mai multor concursuri de canto, a obtinut premiul „Ludovic Spiess”, din partea Forumului Muzical Roman, si distinctia „Vocea de Aur”, din partea Societatii Romane de Radiodifuziune.
Imediat dupa absolvire a debutat ca solista a Operei Nationale Bucuresti, cu rolul Contessa din opera „Le Nozze di Figaro” de W.A. Mozart. inceputul carierei internationale este marcat de debutul la Wiener Staatoper, in anul 2003, cu rolul Micaela, din opera „Carmen” de Bizet. De atunci, soprana romana a devenit invitat permanent al scenei vieneze, incheind contracte pana in stagiunea 2009 – 2010.
A cantat pe scenele unor mari institutii din lume, precum Volksoper Wien, Deutsche Oper Berlin, Théatre du Capitole de Toulouse, Teatro Municipal de Santiago de Chile si Het Muziektheater Amsterdam.
Sursa: Mediafax