Gestul unui bărbat a impresionat zeci de internauți care s-au grăbit să comenteze doar cuvinte de laudă la adresa lui. Acesta a dăruit unei copile o carte, spre bucuria celei mici și nedumerirea mamei.
Întâmplarea a fost descrisă de aceasta pe rețelele de socializare, într-un grup al mămicilor unde s-a și viralizat rapid.
„Mulțumim domnului (tătic, poate soția lui e în grup) de azi, din Cora, care i-a făcut fetitei cadou o carte. Eram la casa și am renunțat la carte ca nu luasem suficienți bani din mașină. Ne pregăteam sa mergem la mașină cu cumpărăturile și sa mai luam bani de carte (pe care și-o dorea fetita de multa vreme). Dar domnul din spatele nostru, a fost foarte drăguț ne-a surprins cu un cadou și nu a dorit sa accepte bani. Mulțumim foarte mult! Menționez ca era o carte destul de scumpa (aprox 45 lei)”, a scris femeia.
„Om cu suflet”, „Ma bucur ca mai sunt asa oamenii. Felicitări domnului”, au fost doar câteva dintre comentarii.