Candidatul PSD Maramureş la Camera Deputaţilor, Gheorghe Şimon afirmă că accelerarea eonomică dorită de români şi implicit de maramureşeni se poate realiza prin investiții în incubatoare de afaceri şi parcuri industriale.
“Economia României parcurge o perioadă dificilă din punct de vedere al nivelului de capital financiar existent în piață şi este foarte important ca statul să se implice activ în crearea unor condiții favorabile investițiilor externe, dar şi autohtone.
Una dintre măsurile pe care PSD le promovează în sprijinul economiei naționale este crearea de incubatoare de afaceri şi parcuri industriale cu un rol semnificativ deoarece asigură o platformă de dezvoltare sustenabilă prin crearea unor zone specializate de producție sau prestări servicii”, spune Şimon.
Pe lângă veniturile aduse la bugetul de stat sau bugetele locale, incubatoarele şi parcurile industriale sunt generatoare de locuri de muncă stabile.
“Având în vedere experienta statelor europene cu un grad de dezvoltare foarte ridicat, PSD propune prin Programul de Guvernare (2021-2024) înființarea a cel puțin unui parc industrial pentru fiecare judeţ, cu implicarea autorităților locale în vederea asigurării corespunzătoare a utilităților şi infrastructurii.
De asemenea, se are în vedere implementarea unei strategii pentru impulsionarea start-up-urilor şi a inițiativelor antreprenorilor români prin crearea de incubatoare de afaceri care să asigure un suport eficient pentru lansarea economică a noilor firme şi companii”, a mai apreciat deputatul, fost ministru al Economiei.
Maramureşul este ofertant din acest punct de vedere, oamenii de afaceri găsind mai mulţi poli de dezvoltare cu potenţial economic enorm.
“În Judeţul Maramureş, astfel de parcuri industriale se pot construi în Baia Mare, Sighetu Marmaţiei şi chiar în zona Borşa-Vişeu, acolo unde există deja forţă de muncă disponibilă şi unde investitorii au pornit deja afaceri”, a concluzionat Gheorghe Şimon, candidat la Camera Deputaţilor.
Îi dau dreptate tovarășului Șimon, chiar dacă folosește de două ori, în aceeași frază, ”deja”. Altfel, văd că de când cu întâmplarea ce a impus izoleta – la propriul domiciliu – a celui care vă finanțează (Cătălin C.), mai mult preluați articole din media românească și vă faceți prea puțin cunoscute gândurile, reflecțiile și părerile de bine despre Alianța maramureșeană și ”veșnicul” PCR/Psd. Nici măcar vașnicul Ioachim N. nu se mai pronunță. Tristă situație; Covid-ul ăsta a tăiat ”sponsorizările”. Nu disperați, vin vremuri și mai grele!