Disperarea liberală să prindă ciolanul nu mai are limite. Guvernanții împart funcțiile de conducere din învățământul de stat, în loc să fie preocupați să pregătească începerea noului an școlar în condiții de siguranță. În această lună au fost numiți aproape 10.000 de directori școlari interimari din rândul membrilor Partidului Național Liberal, iar aceste numiri nu au fost făcute pe criterii de competență, a arătat deputatul PSD Maramureș, Gheorghe Șimon.
Delirul numirilor politice în Educație este atât de mare, încât unele posturi au fost ocupate chiar de șefii organizațiilor locale ale PNL, care au crezut că pot fenta legea incompatibilităților. Astfel, recomandarea asociațiilor minorităților locale pentru ocuparea posturilor de conducere în unitățile de învățământ cu predare bilingvă, prevăzută de lege, s-a transformat în aviz obligatoriu.
”Liderii dreptei au împărțit și banii publici pentru a face politizare chiar pe spatele copiilor. Mai mult de jumătate dintre școlile în care elevii vor primi o masă caldă pe zi sunt școli din localitățile conduse de primari PNL, în timp ce pentru localitățile cu primari sociali democrați nu a fost asigurată finanțarea acestui program, decât într-un procent nesemnificativ. În timp ce guvernanții sunt cu numirile în sistemul de învățământ, școlile se vor redeschide în aceleași condiții precare de acum un an. Valul 4 al pandemiei găsește peste 4.400 de profesori fără laptopuri sau fără acces la internet, peste 206.000 de elevi fără acces la internet și aproape 250.000 de elevi fără dispozitive de conectare”, a declarat deputatul PSD Maramureș, Gheorghe Șimon.
Ministrul Educației de la PNL și ministrul Sănătății de la USR anunță la unison implementarea unei măsuri fără nici o noimă, fără nici o țintă concretă, respectiv introducerea formularelor de acord pentru vaccinarea copiilor. În loc să ofere măști gratuite și să asigure testarea elevilor și a profesorilor, autoritățile aruncă banii pentru tipărirea și distribuirea acestor formulare și alocă unui proiect inutil, resurse umane importante din școli și din Direcțiile de Sănătate Publică.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult